Profesor, reținut după ce a făcut sex cu trei eleve minore. Mama unei fete a făcut plângere

StiriDiaspora Team |
Data publicării:
elevi_in_banci
elevi_in_banci

Un profesor de sport în vârstă de 29 de ani, din Tulcea, este acuzat că în perioada stării de urgență a întreținut relații sexuale cu trei eleve minore, profitând de influența pe care o avea asupra lor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag, profesorul de educație fizică, în vârstă de 29 de ani, este cercetat pentru act sexual cu un minor în formă continuată.

De fapt, polițiștii din Topolog, județul Tulcea, au fost sesizați de mama uneia dintre elevele profesorului, că acesta ar fi întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu fiica ei, precum și cu alte eleve ale școlii gimnaziale din localitate.

„În urma cercetărilor, au fost identificate până în prezent un număr de trei victime, cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani, pe care inculpatul le-ar fi determinat prin influența pe care o avea asupra lor ca, în perioada aprilie – iulie 2020, să întrețină mai raporturi sexuale”, se arată în comunicatul procurorilor.

Profesorul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, apoi procurorul a solicitat Judecătoriei Babadag luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel