Conservatorul proeuropean Peter Magyar a obținut o victorie categorică la alegerile legislative din Ungaria. L-a învins pe naționalistul Viktor Orban după 16 ani de dominație politică.
La finalul serii electorale, Peter Magyar a urcat pe o scenă amenajată pe malul Dunării, cu clădirea emblematică a Parlamentului de la Budapesta în fundal și în fața a zeci de mii de susținători care fluturau steaguri și aprindeau focuri de artificii.
„Am eliberat Ungaria!”, a strigat liderul formațiunii Tisza, înainte de a transmite un mesaj mai amplu despre direcția în care vrea să ducă țara.
„Astăzi nu este victoria mea, ci victoria unei națiuni care a decis că vrea din nou libertate, respect și un loc demn în Europa. Ungaria a fost prea mult timp împinsă într-o politică a fricii, a izolării și a conflictului permanent. Oamenii au arătat prin vot că vor un stat corect, instituții care să lucreze pentru cetățeni și o țară care să privească spre viitor, nu spre trecut. Promit că vom reconstrui încrederea în democrație, vom reda independența instituțiilor și vom readuce Ungaria în centrul Europei, acolo unde îi este locul. Aceasta este doar prima zi a unei noi ere pentru țara noastră”, a declarat Peter Magyar, în aplauzele mulțimii.
Rezultat clar la urne
Potrivit rezultatelor oficiale după numărarea a 98,15% din voturi, partidul Tisza condus de Peter Magyar a câștigat 138 din cele 199 de locuri din parlament, cu 53,56% din voturi. Partidul Fidesz al lui Viktor Orbán a obținut 55 de mandate și 37,86% din voturi.
Participarea la vot a fost una record, de 79,50%, semn al mobilizării puternice a electoratului.
Cu puțin timp înainte, Viktor Orbán își recunoscuse înfrângerea, după 16 ani petrecuți la putere, spunând că rezultatele sunt „dureroase, dar lipsite de ambiguitate” și că l-a felicitat pe liderul partidului câștigător.
Viktor Orban transformase țara cu aproximativ 9,5 milioane de locuitori într-un model de „democrație iliberală”, invocat frecvent de mișcări naționaliste și de extremă dreapta din lume.
Rezultatul este privit ca un eșec și pentru tabăra „MAGA” din Statele Unite, apropiată de Donald Trump. În ultimele săptămâni ale campaniei, Washingtonul își arătase susținerea pentru Viktor Orban, iar vicepreședintele american JD Vance a fost prezent la Budapesta cu câteva zile înaintea scrutinului.
Think tank-ul american Center for American Progress a descris rezultatul drept „o înfrângere răsunătoare pentru autoritarism, al cărei ecou depășește cu mult frontierele Ungariei”.