Primele victime ale frigului din apartamente: Român găsit mort, iar fiica lui inconştientă, intoxicați cu gaze. Se încălzeau la aragaz

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Despăgubirea pentru un apartament în cazul cazării migranților ucraineni: cine și cum o poate primi
Despăgubirea pentru un apartament în cazul cazării migranților ucraineni: cine și cum o poate primi

Lipsa căldurii din apartamente a făcut primele victime, în Timișoara. Un bărbat de 66 ani a fost găsit mort în casă, iar fiica lui, în vârstă de 38 ani, a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Ca să se încălzească, cei doi au dat drumul la aragaz, iar gazul acumulat în apartament i-a lăsat inconştienţi. Până şi câinele familiei a avut nevoie de oxigen pentru a supravieţui. 

Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit aseară, de pompieri. Angajaţii ISU au fost chemaţi de vecini deoarece pe scara blocului mirosea a gaz.

„Cineva a lăsat gazul pornit şi... Asta am înţeles, din ce s-a auzit. Să se încălzească”, spune o vecină, potrivit Observator.

În apartament era frig, o situaţie cu care se confruntă toţi timişorenii. De la aragaz, apartamentul s-ar fi umplut de monoxid de carbon.

„Am înţeles că se simţea miros de gaz şi că persoanele nu răspundeau la uşă. Au sunat pompierii, au încercat să urce sus, la balcon, dar na, cam complicat, nu s-a putut”, mai spun vecinii, conform sursei citate.

Şi cealaltă fiică a bărbatului a sunat la 112, îngrijorată că tatăl şi sora ei n-au răspuns la telefon toată ziua.

 

Intoxicaţie cu monoxid de carbon

 

„În jurul orei 21:15, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil de pe strada Dumitru Kiriac, din Timișoara, a fost găsit decedat un bărbat, de 66 de ani, iar fiica lui, în vârstă de 38 de ani, a fost găsită în stare de inconștiență”, a precizat Aurora Voicilă - purtător de cuvânt, IPJ Timiș.

Femeia a fost transportată la spital.

„Ea a venit cu insuficienţă respiratorie, cu intoxicaţie cu monoxid de carbon”, a spus Dan Ciapa - medic UPU, Spitalul Județean Timișoara.

Zeci de mii de locuințe din Timișoara, lăsate fără căldură în prag de iarnă

Până și câinele familiei a fost intoxicat. A avut nevoie de oxigen pentru a-şi reveni.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel