Prima pilulă antivirală împotriva COVID-19 va ajunge în România

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Prima pilulă antivirală împotriva COVID-19 va ajunge în România
Prima pilulă antivirală împotriva COVID-19 va ajunge în România

În scurt timp, ar putea ajunge în România prima pilulă antivirală împotriva COVID-19. Ministrul Alexandru Rafila s-a întâlnit înainte de Crăciun cu reprezentanți Pfizer pentru a aduce pastila în România.

Este vorba de Paxlovid, primul antiviral împotriva COVID-19, produs de compania americană. Directorul Terapia Cluj, Dragoș Damian, a explicat, luni, la Antena 3, că medicamentul ar putea ajunge în țara noastră în această primăvară, dar prețul tratamentului cu pilula anti-COVID nu va fi deloc mic, mai ales dacă nu va fi decontat de Casa de Asigurări.

 

Paxlovid în România, undeva prin martie-aprilie

 

„În mod normal, un medicament, după ce se dă acea autorizație de punere pe piață, acea certificare, producția durează între două și șase luni. Depinde de coada la care trebuie să stai ca să ajungi la acel medicament.

Se pare că au plasat comenzi foate mari SUA, Australia și Marea Britanie, care au furat un pic startul și au aprobat mai repede aceste medicamente decât Agenția Europeană.

Eu, dacă ar fi să fac o estimare, aș spune că undeva între 1 și 3 luni este probabilitatea ca unul dintre cele două medicamente să ajungă în România. Undeva prin martie-aprilie. Medicamentul trebuie să fie decontat. Nu este deloc ieftin. (…) Datele din Marea Britanie și America arată undeva între 500 și 700 de dolari. Prețul nu este deloc accesibil”, a declarat Damian, pentru Antena 3.

Potrivit acestuia, este vorba despre un medicament ce trebuie prescris de medic și are efecte secundare.

”Nu este un medicament să îți faci stoc acasă. Să îl cumperi din farmacie să îl ai sau să îl iei cum îți trece prin minte”, a spus Damian.

 

Ce este Paxlovid, deja autorizat în SUA

 

Paxlovid este un antiviral cu administrare orală, aflat în procedură de autorizare la Agenţia Europeană a Medicamentului.

Tratamentul este recomandat pacienţilor care au un risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii. Studiile arată că reduce riscul de spitalizare şi de deces cu aproape 90% dacă este administrat în primele zile de boală, potrivit Ministerului Sănătății.

Ministrul Alexandru Rafila a precizat, în decembrie, că face demersuri pentru aducerea în ţară a medicamentului, ce au fost déjà autorizat în SUA. Antiviralul este disponibil numai pe bază de rețetă și poate fi administrat pacienţilor cu risc crescut care au vârsta de peste 12 ani.

 

Medicamentul, aprobat și în Marea Britanie

 

Paxlovid a fost aprobat și în Marea Britanie. Potrivit autorităților britanice, este un medicament antiviral cu o combinaţie de ingrediente active, PF-07321332 şi Ritonavir, care fac parte dintr-o clasă de medicamente numite inhibitori de protează, utilizate în prezent pentru tratarea HIV, hepatitei C şi a altor boli virale. Acesta acţionează prin împiedicarea virusului de a se replica.

Medicamentul a fost autorizat în Marea Britanie pentru utilizare la persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste cu forme uşoare până la moderate de COVID-19 şi cel puţin un factor de risc pentru dezvoltarea unei boli severe. Printre aceşti factori de risc se numără obezitatea, vârsta înaintată (60 de ani şi peste), diabetul zaharat sau bolile de inimă.

Cele două substanţe active din Paxlovid se prezintă sub formă de comprimate separate care sunt ambalate împreună şi se iau împreună, de două ori pe zi, pe cale orală, timp de cinci zile. Medicamentul poate fi folosit în afara cadrului spitalicesc.

O decizie similară a fost luată de Israel. Pastila, administrată sub formă de comprimate, este destinată pacienţilor cu forme uşoare şi până la moderate, în primele trei zile de la apariţia simptomelor. Tratamentul complet include o pastilă la fiecare 12 ore timp de cinci zile.

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel