Prima naștere în Italia a unei refugiate din Afganistan. Președintele regiunii Lazio: "Bine ai venit, Ghazal (Poezie)!"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Prima naștere în Italia după fuga din Kabul. Fetița unei refugiate din Afganistan s-a născut joi seară la Roma, în spitalul San Filippo Neri. Numele ei - Ghazal - înseamnă „Poezie”. Vestea a fost dată de președintele regiunii Lazio, Nicola Zingaretti. 

"Vești bune de la San Filippo Neri. S-a născut primul copil al unei afgane care a fugit din Kabul, pe care am cunoscut-o în urmă cu câteva zile, în timp ce vizitam un centru al călugărițelor carmelite. Bine ai venit Ghazal! Numele tău înseamnă Poezie, avem nevoie de ea!", a scris pe Twitter Nicola Zingaretti.

După naștere, mama a ținut să mulțumească personalului sanitar pentru asistență și primire, conform ANSA.

„Vedem în clinică multe situații dificile, este o experiență care îți schimbă viața”, spune, Laura Anelli, ginecolog.

„În ciuda organizării excelente, există povești tragice, familii despărțite. În fața unor asemenea dureri nu poți rămâne indiferent. Am început să o supraveghez pe femeie de la sosirea ei la Roma, acum aproximativ 15 zile. Prima dată avea ochii triști, pierduți. Apoi lucrurile au mers mai bine”, a adăugat Laura Anelli.

 

 Italia cere o mai mare responsabilitate a Uniunii Europene în ceea ce privește criza refugiaților

 

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, şi ministrul apărării Lorenzo Guerini au cerut ca Uniunea Europeană să-şi asume o mai mare responsabilitate în faţa crizelor internaţionale, să înceteze să mai acţioneze cu timiditate şi să joace un rol activ în stabilitatea şi pacea mondiale.  

Niciunul dintre cei doi nu s-a referit în mod explicit la Afganistan, însă declaraţiile lor survin la câteva zile după ce prim-ministrul italian Mario Draghi a criticat poziţia UE în gestionarea crizei afgane şi a spus că aceasta dovedeşte "sărăcie" în ceea ce priveşte confruntarea fenomenului migraţiei.

La Forumul de dialog European House - Ambrosetti, care se desfăşoară sâmbătă şi duminică în oraşul italian Cernobbio (nord), pe malul lacului Como, Mattarella a declarat într-un discurs că UE trebuie să contribuie la promovarea "păcii, dezvoltării, securităţii şi stabilităţii internaţionale" şi că are nevoie de "o politică externă şi de securitate comună".

"Este vorba despre o chestiune în care UE s-a mişcat până acum cu prea multă timiditate şi care, din contră, reprezintă continuarea naturală a acestei suveranităţi comune, menită totodată să garanteze cetăţenilor europeni continuarea unei experienţe de creştere şi progres. Europa nu-şi poate permite luxul de a lipsi din scenariile şi evenimentele ale căror consecinţe reverberează asupra ţărilor care fac parte" din blocul european, a avertizat el.

La rândul său, ministrul apărării italian a declarat - potrivit unui comunicat de presă - într-o întrevedere la Washington cu omologul său american, Lloyd Austin, că este nevoie de "o mai mare asumare a responsabilităţii din partea Uniunii, nu în opoziţie, ci în deplină sinergie cu NATO". "Promovarea dezvoltării capacităţii militare europene trebuie interpretată ca o acţiune naturală şi coerentă pentru întărirea pilonului european al Alianţei Atlantice", a subliniat Guerini.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel