Preşedintele Klaus Iohannis, discuţii la Bruxelles cu preşedintele Consiliului European pe tema bugetului UE

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
presidency.ro
presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis va avea vineri, la Bruxelles, o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, discuţiile vizând negocierile privind bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027.

Întâlnirea face parte din seria de reuniuni pe care preşedintele Consiliului European le are cu liderii statelor membre ale Uniunii în vederea pregătirii reuniunii extraordinare a Consiliului European din 20 februarie privind negocierea viitorului buget multianual al Uniunii.

Preşedintele Consiliului European a avut începând de luni întâlniri cu şefi de stat şi de guvern din UE pe tema viitorului buget al Uniunii. Potrivit agendei, el se va întâlni până vineri cu 16 şefi de stat şi de Guvern.

Negocierile referitoare la bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 au intrat într-o nouă etapă, în care coordonarea acestui proces a fost preluată de către preşedintele Consiliului European cu scopul obţinerii, cât mai rapid posibil, a unui acord la nivelul şefilor de stat şi guvern din Uniunea Europeană.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit în noiembrie anul trecut, la Palatul Cotroceni, pe Charles Michel.

Şeful statului a arătat, la acea dată, că a discutat cu acesta despre nevoia păstrării finanţării pentru dezvoltare regională şi într-un cuantum important a banilor pentru politicile agricole comune.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel