"Premieră" pe Aeroportul din Iași: TOȚI pasagerii unui avion care venea de la Bologna au rămas fără bagaje. UPDATE: Mesajul Wizz Air pentru călătorii rămaşi fără bagaje

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Incident pe Aeroportul din Iași, acolo unde românii care s-au întors cu o cursă WizzAir de la Bologna au fost lăsați fără bagaje. 

UPDATE. Compania Wizz Air a dat şi prima reacţie la două zile după incidentul care i-a lăsat pe români fără bagaje:

“Wizz Air a verificat situația în detaliu împreună cu partenerul de handling de la sol care efectuează check-in-ul. Motive operaționale au stat la baza problemei bagajelor zborului Wizz Air W6 3668 de la Bologna către Iași din 3 august. Toate bagajele sunt trimise la Iași cu zborul Wizz Air W6 3668 de astăzi, 5 august. Wizz Air își cere scuze tuturor pasagerilor pentru orice inconveniență creată”, este mesajul transmis redacţiei noastre de reprezentanţii companiei.

 

-ştirea iniţială-

174 de pasageri care au ajuns aseară, la miezul nopții, de la Bologna la Iași, au aflat după aterizare că nu-și pot recupera bagajele de cală, pentru că nu au ajuns la destinație.

Toți cei care au călătorit cu respectiva cursă WizzAir au plecat acasă noaptea trecută numai cu bagajele de mână, potrivit Digi24.

Se pare că la Iași au ajuns bagajele pasagerilor care călătoreau de la Bologna spre Chișinău. Prin urmare, cel mai probabil bagajele pasagerilor de la Iași au fost trimise la Chișinău.

Sunt sute de oameni din cele două curse care au rămas fără medicamente sau bunuri personale.

Potrivit sursei citate, nu s-a mai întâmplat niciodată pe Aeroportul din Iași ca bagajele tuturor pasagerilor dintr-o cursă să fie rătăcite. Au mai fost, desigur, cazuri în care 1,2 sau 3 călători dintr-un avion să primească bagajele de cală mult mai târziu, însă niciodată întreg avionul.

E important de menționat că, în general, nu companiile aeriene se ocupă de manevrarea bagajelor, ci de cele mai multe ori se contractează așa-numitele firme de handling. 

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel