Prahova. Român înjunghiat. Totul a pornit de la o discuție contradictorie

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Un bărbat a fost înjunghiat în palmă de o persoană aflată în stare de ebrietate cu care a avut o discuție în contradictoriu, anunță, miercuri, Poliția.

 

Evenimentul a avut loc marţi, în jurul orei 21:00, polițiștii ploieșteni au fost sesizați de către o persoană cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost lovit cu un obiect tăietor-înțepător, pe strada Bahluiului din Ploiești.

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, însă persoana bănuită de comiterea faptei nu se mai afla la locul indicat. Din cercetări a rezultat faptul că, un bărbat care se deplasa pe strada Bahluiului împreună cu un amic, pe fondul consumului de alcool și în urma unor discuții contradictorii cu o persoană cunoscută de amicul acestuia, ar fi fost lovit cu un obiect tăietor înțepător provocându-i leziuni la palma stângă”, conform sursei citate.

Victima a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fără a rămâne internată, menționează polițiștii. „Bărbatul și-a rezervat dreptul de a depune plângere, totodată polițiștii s-au sesizat și au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, conform Poliției din Prahova.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel