Poliţistul FUGĂRIT de familia Luizei Melencu va fi CERCETAT de şefi

Liviu Ludovic / 12 noi 2019, 12:28 Salveaza PDF Comentarii

Şeful Postului de Poliţie din comuna Dioşti, localitatea natală a Luizei Melencu, este cercetat de şefi, după ce duminică a fost fugărit de familia tinerei. Şefii IPJ Dolj s-au autosesizat şi au dispus o anchetă. 

"Urmare a imaginilor apărute în spațiul public, referitoare la modul de comportare al unui polițist din cadrul Postului de Politie Dioști, la nivelul IPJ Dolj au fost dispuse verificări prin Biroul Control Intern, urmând ca, în funcție de rezultatul acestora sa fie dispuse măsurile corespunzătoare", a declarat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, potrivit Mediafax.

Duminică, în ziua alegerilor pentru prezidenţiale, rudele Luizei Melencu au mers să voteze, dar l-au văzut pe unul dintre polițiștii din comună care s-a ocupat de dispariția fetei de 19 ani, despre care nu se mai știe nimic din luna aprilie. Oamenii au mers să-l întrebe pe omul legii dacă mai are vreo veste despre copilă.

Polițistul le-a închis ușa în nas, acuză rudele Luizei Melencu. Apoi, polițistul a plecat din secția de votare.

Bunicul și mai multe persoane au alergat mașina poliției, pe stradă.

„Am vrut să-l întrebăm și noi ce mai știe de caz, să ne spună și...Uitați cum fug! Fug! Toți fug de responsabilitate! Dovada că nu și-au făcut datoria. Încă o dată fac această afirmație: nu și-au făcut datoria! Luiza nu e moartă! Luiza e traficată datorită acestor nemernici de polițai. Nu, nu sunt polițai. Ăștia sunt criminali!", spunea atunci bunicul Luizei Melencu.

Acesta adăuga că tot timpul polițiștii le-au întors spatele și i-a acuzat pe oamenii legii că sunt complicii lui Dincă: „De aia fug, că sunt vinovați. Toți sunt vinovați! Toți sunt complicii lui Dincă!".

„Când am dat telefon la 112, a venit acasă și a zis: hai, dom'ne, că fata e plecată cu un băiat, e îndrăgostită și are să vină acasă. Uitați, nu a venit acasă! Datorită acestor nemernici!", spunea bunicul Luizei, arătând cu mâna spre mașina de poliție care tocmai plecase în trombă.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.23