Polițiști, atacați cu pietre și bâte în Maramureș. Imagini greu de privit. Video

Bogdan Bolojan / 31 ian 2021, 21:06 Salveaza PDF Comentarii

Un echipaj de poliție a fost atacat astăzi cu bâte și pietre lângă Târgu Lăpuș în Maramureș. Imaginile au fost făcute publice de sindicatul Europol.

"Polițiști atacați cu pietre Singura patrulă de poliție de pe o rază de 70 km, din zona Târgu Lăpuș, Maramureș, a intervenit în această după amiază la un apel 112 în care o mamă reclama că tatăl i-a luat copilul și o amenință. Se întâmpla în cartierul de rromi Ponorâta, com. Coroieni, unde legea se face cu parul în mână și unde autoritățile locale nu au făcut nimic pentru cea mai săracă comunitate din România, așa cum s-a mai relatat în presă.

După ce polițiștii au intervenit și au reușit să redea copilul mamei, tatăl, furios, a început să adreseze injurii și amenințări. Iar în momentul în care colegii au vrut să îl rețină pentru a-l conduce la sediu, acesta a fost "sprijinit" de ceilalți localnici care i-au atacat pe colegii noștri cu bolovani și pari și au distrus autospeciala în care se aflau polițiștii. Până în acest moment a fost identificat și reținut doar un bărbat din cei aproximativ 12 care au participat la atacul violent. Aceștia vor fi cercetați pentru ultraj și distrugere. Din fericire, colegii noștri au scăpat fără vătămări, dar deznodământul putea fi altul dacă nu reușeau să ajungă la mașină," este mesajul Europol. 

Vezi video:

 

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy