Poezia unui român din străinătate despre Sărbători: „Amar mai ești Crăciune, Crăciunule străin!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Din dorurile și lacrimile românilor care pleacă peste hoatre, dar și ale părinților sau fiilor rămași în urmă, se nasc filme, romane, documentare, texte și poezii. O generație frământată de chinul dezrădăcinării, al unei identități care se pierde odată cu nașterea noii generații acolo, în străinătate.

„MORARUL ZEILOR. Poezii din străinătate”, este titlul culegerii de poezii a poetului Viorel Boldiș. Volumul care apare în limba română, poartă în conținutul său suferința și nostalgia celor care au plecat de Acasă, dorul care rămâne o constantă oriunde esti, oriunde te poarta pașii. Viorel Boldiș dă mărturie prin poezia sa, sentimentelor delicate care străbat ființa umană în momentul depărtării de casă și se dovedește un fin cunoscător al celor două lumi, al celor două realități: Aici si Acasă. Între Aici și Acasă – două coordonate care străbat ca un leit-motiv poezia autorului – este un univers întreg: casa, familia, prietenii, cântecele, tradițiile și mai ales amintirile.

„Străine sărbători

Crăciunu-ți e departe, Crăciun printre străini,

Asculți cu ochii-n lacrimi colinde și suspini.

Ți-e plină masa, iată, dar tu suspini și taci

C-ai vrea și tu acasă Crăciunul să ți-l faci.

S-auzi câinii cum latră și-n poartă cum îți bat

Colindătorii satului cu sufletul curat,

Să-i lași să-ți intre-n casă, să-ți cânte lin, duios,

Colindele ce-anunță Nașterea lui Hristos.

Dar nu-i nimeni pe stradă, colindători nu vin.

Amar mai ești Crăciune, Crăciunule străin,

Că poți să ai de toate, și bani și masa plină,

Prietenii-s departe și nimeni n-o să vină.

Tu taci ș-asculți întruna cum leru-i iarăși ler

Și sufletu-ți se 'nalță cu steaua sus pe cer

Și fuge precum gândul în satul tău sărac...

Tu lasă-l să se ducă, atâta fă-i pe plac.

Sufletu-ți e departe, doar tu printre străini,

Asculți cu ochii-n lacrimi colinde și suspini.

Aștepți să latre câinii, aștepți colindători...

E-aproape dimineață... străine sărbatori”.

(poezie din volumul: Morarul zeilor)

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel