PNRR. Comisia Europeană, primul mesaj după ce a primit Planul de Reziliență din partea României

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
comisia_eruropeana
comisia_eruropeana

Am primit planul de redresare şi rezilienţă al României. Acesta include reforme şi investiţii pentru a sprijini tranziţia ecologică şi digitală, dezvoltarea inteligentă, sănătatea şi rezilienţa, precum şi politici pentru următoarea generaţie. #NexGenerationEU va contribui la construirea unui viitor mai verde şi mai durabil în România'', a scris preşedinta Comisiei Europene pe Twitter.

Acest plan prezintă reformele şi proiectele de investiţii publice pe care România intenţionează să le pună în aplicare cu sprijinul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă (RRF). Prezentarea planului României este rezultatul unui dialog intens între Comisie şi autorităţile române în ultimele luni, se specifică într-un comunicat publicat pe site-ul Executivului UE.

România a solicitat 14,3 miliarde de euro sub formă de granturi şi 15 miliarde de euro sub formă de împrumuturi în cadrul RRF, conform sursei citate.

PNRR România. Structura este pe șase piloni



Planul României este structurat în jurul a şase piloni: tranziţia ecologică, transformarea digitală, dezvoltarea inteligentă, coeziunea socială şi teritorială, sănătatea şi rezilienţa şi politicile pentru generaţia următoare. Planul include măsuri privind transportul durabil, educaţia, asistenţa medicală, renovarea clădirilor şi digitalizarea administraţiei publice. Proiectele din plan acoperă întreaga durată de aplicare a RRF, până în 2026.

Comisia va evalua planul României pe baza celor unsprezece criterii stabilite în regulament şi va transpune conţinutul acestora în acte obligatorii din punct de vedere juridic. Comisia va evalua, de asemenea, dacă planul alocă cel puţin 37% din cheltuieli pentru investiţii şi reforme care sprijină obiectivele climatice şi 20% pentru tranziţia digitală.

În mod normal, Consiliul UE va avea la dispoziţie patru săptămâni pentru a adopta propunerea Comisiei pentru o decizie de punere în aplicare.

Comisia Europeană a primit până acum 22 de planuri de redresare şi de rezilienţă din Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Croaţia, Italia, Irlanda, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda şi Suedia.

PNRR sau NextGeneration EU, buget de redresare uriaș



NextGenerationEU este un instrument temporar de redresare în valoare de 750 de miliarde de euro, menit să contribuie la repararea daunelor economice şi sociale imediate provocate de pandemia de coronavirus. Potrivit UE, după pandemia de COVID-19, Europa va fi mai verde, mai digitală, mai rezilientă şi mai bine pregătită să facă faţă provocărilor actuale şi viitoare.

Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă este instrumentul-cheie care se află în centrul NextGenerationEU. Acesta va pune la dispoziţie până la 672,5 miliarde de euro pentru a sprijini investiţiile şi reformele (în preţurile din 2018). Această sumă se împarte în granturi în valoare totală de 312,5 miliarde de euro şi împrumuturi în valoare de 360 de miliarde de euro. Scopul este de a atenua impactul economic şi social al pandemiei de COVID-19 şi de a face ca economiile şi societăţile europene să devină mai durabile, mai reziliente şi mai bine pregătite pentru provocările şi oportunităţile oferite de tranziţia către o economie verde şi de tranziţia digitală.

NextGenerationEU include, de asemenea, 47,5 miliarde de euro pentru asistenţa de redresare pentru coeziune şi teritoriile Europei (REACT-UE). Este vorba despre o nouă iniţiativă care continuă şi extinde măsurile de răspuns la criză şi de remediere a consecinţelor crizei prin intermediul Iniţiativei pentru investiţii ca reacţie la coronavirus şi al Iniţiativei plus pentru investiţii ca reacţie la coronavirus. Fondurile vor fi direcţionate către Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul social european (FSE), Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD). Aceste fonduri suplimentare vor fi puse la dispoziţie în perioada 2021-2022, relatează Agepres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel