Pestă porcină. MAE, anunț dacă sunteți în Bulgaria

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:
porc
porc

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bulgaria că Autoritatea locală pentru Siguranța Alimentară a luat măsuri în scopul prevenirii pătrunderii pe teritoriul țării a virusului pestei porcine africane.

Astfel, în toate punctele de trecere a frontierei sunt instituite măsuri suplimentare de control, fiind interzisă introducerea, pe teritoriului Republicii Bulgaria, în scopul consumului personal, a cărnii de porc sau a produselor alimentare având la bază carnea de porc. În cazul depistării unor astfel de produse, acestea vor fi confiscate.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet www.sofia.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația "Călătorește în siguranță" (disponibilă gratuit în "App Store" și "Google Play"), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel