Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovesi, percheziții de amploare în Olanda

Loredana Iriciuc / 24 noi 2022, 13:05

Parchetul European (EPPO) a efectuat miercuri, 23 noiembrie, mai multe percheziții în Olanda, într-o anchetă în desfășurare privind o „presupusă organizație infracțională care vinde online parfumuri și produse electronice, cu intenția de a nu plăti TVA pentru aceste vânzări”, a transmis instituția condusă de procurorul șef european, Laura Kovesi.

În urma perchezițiilor, au fost confiscate mii de calculatoare, telefoane mobile și parfumuri, mai multe mașini și o armă de foc ilegală, informează Libertatea. Potrivit anchetatorilor europeni, din 2017, grupul infracțional a vândut parfumuri și produse electronice prin diverse site-uri.

„Potrivit anchetei, grupul a cumpărat bunurile cu o cotă de TVA de 0% și le-a vândut cu TVA, în medie, cu o cotă de 20%. Cu toate acestea, grupul nu a plătit TVA către organele fiscale”, se arată în comunicatul EPPO.

Potrivit probelor, întreaga operațiune a fost derulată dintr-un birou din Olanda. Se crede că grupul a folosit companii și companii fantomă din Olanda, Belgia, Estonia și Polonia și conturi bancare în Germania, Marea Britanie, Finlanda, Lituania și Bulgaria.

 

„FIOD a pus sechestru pe conturile bancare ale suspecților”

 

Sub autoritatea EPPO, Serviciul de Informații și Investigații Fiscale (FIOD) din Olanda este responsabil de anchetă, efectuând percheziții în cinci locații și într-un birou și intervievând cinci suspecți.

„FIOD a pus sechestru pe conturile bancare ale suspecților, în vederea recuperării prejudiciilor aduse bugetului național și al UE. Au fost sechestrate și conturi bancare din Lituania”, a mai informat Parchetul condus de Laura Kovesi.

Parchetul European, condus de Kovesi, și-a început activitatea pe 1 iunie 2021, după mai multe luni de întârziere. EPPO este o instituţie independentă, cu sediul la Luxemburg, însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, precum corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Pe scurt, misiunea EPPO este combaterea fraudei împotriva finanțelor Uniunii Europene.

 

Vezi și 

 

Kovesi: "Nu e nicio țară în UE fără corupție. E prezentă peste tot"

 

Corupţia este prezentă peste tot şi nu există nicio ţară membră a Uniunii Europene ''fără corupţie'', a susţinut vineri, la Zagreb, şefa Biroului procurorului public european (EPPO, Parchetul european), Laura Codruţa Kovesi, transmite HINA.

''Există un mit pe care aş dori să îl risipesc astăzi. Dacă Croaţia sau Bulgaria sau România are mai multe cazuri decât alte state membre ale UE, aceasta nu înseamnă că aceste ţări sunt mai corupte decât celelalte. Nu există nicio ţară curată în Europa, corupţia este prezentă pretutindeni'', a declarat Kovesi într-o conferinţă de presă desfăşurată în timpul vizitei sale din această săptămână în Croaţia.

''Pot vedea că în Croaţia există o dorinţă de a descoperi acele infracţiuni şi de a le investiga. Cred că acest lucru este foarte important, atunci când vorbim despre corupţie şi lupta împotriva fraudei financiare, despre cum se comportă autorităţile. Dacă ele încearcă să ascundă sub covor acele probleme şi să descopere zero cazuri, aceasta nu înseamnă că nu există corupţie. Cred că numărul de cazuri reflectă existenţa voinţei politice şi că toată lumea face o muncă formidabilă'', a continuat ea.

Procurorul-şef european a adăugat că toate cazurile expuse sunt importante în egală măsură, indiferent dacă ele implică miniştri sau oameni obişnuiţi. ''Toţi sunt egali în faţa legii şi investigaţiile ar trebui să fie desfăşurate în acelaşi fel'', a explicat Laura Codruţa Kovesi.

Citește continuarea AICI...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0