Opt români, carantinați 14 zile de autorități, după ce au prezentat teste false COVID la frontieră

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au depistat opt cetățeni români care au prezentat autorităţilor competente teste negative false pentru detecția infecţiei cu virusul SARS-COV-2.

 

 

În cursul zilei de 22.05.2021, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, s-au prezentat opt cetățeni români, toţi bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 45 de ani, pasageri într-un microbuz de transport persoane şi într-un autoturism personal. Aceștia au prezentat autorităţilor competente, pentru control, teste PCR cu rezultate negative pentru detecția infecției cu virusul SARS-COV-2.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor prezentate, la solicitarea reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Constanţa, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând faptul că documentele în cauză nu au fost eliberate de către clinicile menționate.

În prezent, polițiștii de frontieră constanţeni efectuează verificări față de cele opt persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun. Totodată, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Constanţa au dispus carantinarea persoanelor în cauză, pentru o perioada de 14 zile, la adresele declarate de către acestea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel