Ofițer ROMÂN, găsit MORT în camera de hotel, în Mali

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Colonelul Cornel Gheoghe Trifu, ataşat al apărării român în Republica Algeriană, cu extindere în Republica Mali, aflat în misiune oficială, a murit luni în camera de hotel din Bamako, unde era cazat, informează MApN.

„Din primele date, ofițerul a decedat în cursul acestei dimineți, din cauze naturale. Cazul este cercetat, conform procedurilor, de autoritățile judiciare maliene.

Cauzele decesului vor fi stabilite cu exactitate după efectuarea autopsiei, care se va realiza la Spitalul Gabriel Touré din Bamako.

Ofițerul, în vârstă de 51 de ani, activa în Ministerul Apărării Naționale din anul 1989. Era veteran al teatrului de operaţii Afganistan, şi, anterior acreditării ca atașat român al apărării la Alger, a activat ca ataşat al apărării adjunct al României în Republica Franceză.

A fost decorat cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Comandor, cu însemn de război, pentru militari.

Era căsătorit și avea un copil.

Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au demarat demersurile prin care să fie permisă, după finalizarea procedurilor de cercetare impuse de legislația maliană, repatrierea trupului neînsuflețit al militarului.

Conducerea M.Ap.N. își exprimă profundul regret pentru această pierdere și transmite condoleanțe familiei îndoliate”, anunță MAPN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel