O mamă româncă a rămas fără trei copii, după ce l-a bruscat pe unul dintre ei la locul de joacă

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

O femeie de 30 de ani, din Caransebeș, județul Caraș-Severin, și-a bruscat copilul în vârstă de 4 ani, într-un loc de joacă, rănindu-l. Femeia a fost internată, fiind într-un acces de furie, iar copiii femeii au fost plasați în plasament de urgență.

 

Poliția municipiului Caransebeș a fost sesizată, duminică noaptea, că o femeie, într-un moment de furie, și-a bruscat copilul în vârstă de 4 ani, pe topogan, într-un parc din municipiu, provocând o rană la nivelul frunții.

Copilul a fost transportat cu Ambulanța la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Femeia, în vârstă de 30 de ani, a fost internată involuntar la o secție de specialitate a spitalului, pentru a i se acordă îngrijiri specifice.

De asemenea, polițiști de la Poliția municipiului Caransebeș au informat de urgență reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin care au dispus măsura plasamentului în regim de urgență a celor trei copii minori ai femeii, de 1, 4 și 14 ani.

A fost întocmit dosar penal pentru violență în familie și rele tratamente aplicate minorului, iar polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel