O fetiță româncă de 10 ani, agresată sexual de mai mulți băieți și filmată

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Poliţiştii din Ploieşti au deschis un dosar penal pentru viol, act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi lovire sau alte violenţe, după ce o fetiţă de 10 ani i-a povestit tatălui ei că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu mai mulţi tineri, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani.

Potrivit datelor transmise, duminică, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii de la Secţia nr. 2 Ploieşti au fost sesizaţi, prin apel la 112, de un bărbat în legătură cu faptul că fiica sa, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 18:00, ar fi fost agresată de trei tineri.

„În baza sesizării s-a constituit echipa operativă care a depistat şi identificat cei trei minori. Din cercetările efectuate a reieşit că minora de 10 ani a povestit tatălui său că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu mai mulţi tineri, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, iar unul dintre aceştia ar fi filmat parţial scena şi ar fi postat înregistrarea pe o reţea de socializare”, precizează sursa citată.

Aceste scene ar fi avut loc în toaleta publică din zona Halelor Centrale din Ploieşti.

Pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt, minora a fost audiată în prezenţa părinţilor, a unui avocat din oficiu, precum şi a reprezentanţilor DGASPC.

De asemenea, în cursul zilei de duminică minora va fi prezentată Serviciului de Medicină Legală Prahova, în vederea examinării medico-legale.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi lovire sau alte violenţe.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel