O femeie din Canada, amendată de poliție pentru că și-a plimbat soțul în lesă în orele de carantină. "Am ieșit cu câinele în jurul casei"

politie-canada-police
Un cuplu din Canada a fost amendat pentru că încălca regulile carantinei de noapte. Cuplul a fost surprins în timp ce bărbatul era plimbat în lesă de soţia sa, transmite BBC, preluat de Mediafax. 

Femeia le-a spus poliţiştilor că ea doar a ieşit să îşi plimbe câinele, în jurul casei, conform regulilor impuse în oraşul Sherbrooke, Quebec, unde în intervalul 20:00- 05:00 circulaţia este interzisă, cu mici excepţii. Plimbarea câinelui este unul dintre singurele motive acceptate pentru a părăsi locuinţa în intervalul 20:00-05:00.

Cuplul a fost surprins de poliţişti în jurul orei 21:00. Intrebată de poliţişti care este motivul pentru care au părăsit domiciliul, femeia a refuzat să coopereze cu poliţia, conform celor de la secţia din Sherbrooke. Cei doi au fost amendaţi cu aproximativ 2.400 de dolari.

Canada a înregistrat o creştere a cazurilor COVID-19, ajungând, în total, la 670.000 de cazuri.

Luni, premierul din Quebec, François Legault, i-a rugat pe toţi locuitorii oraşului să respecte regulile de distanţare socială şi carantina de noapte, pentru că spitalele deja sunt în colaps, din cauza numărului mare de pacienţi.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close