Nouă africani au ratat o insulă de la câteva mile distanță și au plutit în derivă 3 luni până în Brazilia. Au fost găsiți decedați

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Nouă migranți africani voiau să ajungă în Insulele Canare, într-o călătorie care ar fi trebuit să dureze câteva ore, doar că au ratat insula și s-au trezit în mijlocul oceanului.

Cele nouă cadavre aflate într-o stare avansată de descompunere au fost găsite într-o barcă aflată în derivă în largul coastei Amazonului brazilian. Acestea sunt ale migranților africani care au plutit în derivă după ce nu au reușit să ajungă în Insulele Canare. Poliția braziliană a făcut constatările necesare după ce a efectuat verificările documentelor găsite pe barcă. 

Migranții de pe continentul african proveneau din regiunea Mauritania și Mali, se arată într-o notă a autorităților braziliene.

Barca pe care au plutit, ceva mai mare decat una de salvare, este fabricată din fibră de sticlă și nu prezintă nicio deteriorare a carenei, dar in același timp nu este dotată cu niciun mecanism de propulsie (motor, pânză sau vâsle).

Descoperirea a avut loc sâmbătă și a fost făcută de un grup de pescari brazilieni care au raportat pazei de coastă o barcă aflată în derivă.

Peste 1000 de africani mor încercând să ajungă în Canare

 

Inițial s-a vorbit despre descoperirea a douăzeci de cadavre și primele ipoteze se refereau la migranți din Haiti. Potrivit datelor Agenției ONU pentru Refugiați, peste 1.400 de migranți și-au pierdut viața în 2023 încercând să ajungă în Insulele Canare din Africa, acestea aparținând Spaniei. Dacă ratezi traseul, riscul este uriaș: acela de a ajunge în derivă în Atlantic, iar apoi să mori lent din cauza desidratării. 

Găsirea de nave eșuate pe coastele Braziliei sau Caraibelor după ce s-au deplasat în derivă mai mult de 4.500 de kilometri nu este obișnuită, dar există câteva precedente documentate. În mai 2021, o barcă cu 14 cadavre a fost găsită pe o plajă din Tobago, iar o lună mai târziu, o alta cu 20 de cadavre în Insulele Turks și Caicos. O investigație a Associated Press publicată anul trecut a constatat că cel puțin șapte bărci, care fuseseră localizate în Brazilia și Caraibe cu mai multe cadavre la bord, proveneau de pe coasta Africii de nord-vest.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel