EXCLUSIV  Noile reguli UE îi bulversează pe transportatorii români. Augustin Hagiu, președintele FORT: "E nebunie! Ne pun piedică și câștigă companiile din Vest"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Transportatorii români primesc o adevărată lovitură din partea Uniunii Europene, după intrarea în vigoare a noilor măsuri prevăzute în Pachetul de Mobilitate. De la întoarcerea camioanelor acasă o dată la o săptămână și până la salarizarea minimă în tranzitul țărilor UE, aceste măsuri vor bulversa companiile românești de transport, susține Augustin Hagiu, Preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), într-o intervenție exclusivă pentru ȘtiriDiaspora. 

Începând cu data de 01 februarie 2022, au intrat în vigoare o serie de modificări prevăzute de așa-numitul Pachet de Mobilitate 1. Noile măsuri vor afecta întreaga economie românească, fiind de fapt măsuri protecționiste pentru companiile din Europa de Vest, susține Augustin Hagiu, Preşedintele Federaţiei operatorilor români de transport (FORT). 

"Această chestiune afectează întreaga economie românească"

 

"Cea mai gravă poveste față de care România s-a exprimat oficial prin autoritățile de la București în raport cu Comisia Europeană este cea cu privire la obligativitatea întoarcerii acasă a camioanelor o dată la o săptămână", spune Augustin Hagiu.

"Această chestiune afectează întreaga economie românească, crește nivelul de emisii de dioxid de carbon la nivelul Europei, ne creează mari probleme la frontiere, având în vedere că noi nu suntem în spațiul Schengen. Această măsură înseamnă 1.000 de camioane în plus, pe zi, la frontieră, pe sensul de intrare, și cred că același număr și pe ieșire. În plus, bulversează piața internă, scade și mai mult tarifele, care oricum abia acoperă costurile.

Sunt probleme majore, pe lanț, care ne afectează în mod direct. Această măsură nu a fost gândită pentru Europa de Est, a fost gândită ca măsură protecționistă pentru Europa de Vest. Și bulgarii și noi ar trebui să forțăm puțin nota, mergând până la iniția un proces de retragere din UE. Dacă Uniunea Europeană, pe sectoarele pe care noi suntem competitivi, cum ar fi transportul rutier, vrea să ne pună piedică și noi continuăm să fim țară membră înseamnă că în curând vom deveni sclavii Europei, la propriu", mai spune preşedintele Federaţiei operatorilor români de transport (FORT).   

Salarizare minimă în tranzitul țărilor UE

 

Salarizarea minimă presupune shimbări majore pentru companii și pentru șoferi.

"Salarizarea minimă în tranzitul țărilor Uniunii Europene este iar o problemă. Este nevoie de o logistică foarte complicată. Este o nebunie. În momentul în care intri în țara respectivă, normal ar trebui să preia tahograful digital, dar mai e mult până acolo. Sunt lucruri extrem de complicate, nu e atât de simplu. Sunt eforturi imense pentru toate departamentele, resurse umane, contabilitate, etc. Este o întreaga nebunie ce trebuie să facem noi", mai spune Hagiu. 

Măsură protecționistă pentru companiile din Occident

 

"Întreg Pachetul de Mobilitate a fost gândit ca măsură protecționistă. Și vorbim de Pachetul 1, 2 și 3. Noi suntem într-o etapă în care nu s-au aplicat anumite măsuri pe transportul de pasageri. E crâncen ce se întâmplă. Vor să ne ia și resursa umană și nici să nu mai prestăm servicii, că e mai bine să le facă ei pe bani mai mulți, în alte condiții", concluzionează președintele FORT.

augustin_hagiu

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel