Noi măsuri privind condițiile de intrare a românilor în Germania: Cum poate fi suspendată carantina

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Perioada de carantină poate fi suspendată înainte de expirarea termenului standard de 10 zile dacă persoana în cauză face un test pentru depistarea infecției cu COVID-19, începând cu a cincea zi după intrarea în Germania, precizează MAE.

Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile germane au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Germaniei, în special cu privire la regimul de carantină în cazul persoanelor care sosesc din zone de risc, inclusiv din România.

Măsurile sunt aplicabile începând cu data de 8 noiembrie 2020 și vizează, în principal, reducerea perioadei de carantină obligatorie de la 14 la 10 zile, precum și restrângerea semnificativă a posibilității de exceptare de la măsura carantinei prin prezentarea unui test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat anterior intrării pe teritoriul german.

 

Perioada de carantină poate fi suspendată

 

Astfel, conform informațiilor comunicate de autoritățile germane, perioada de carantină poate fi suspendată anterior expirării termenului standard de 10 zile numai dacă persoana în cauză efectuează un test pentru depistarea infecției cu COVID-19, începând cu a cincea zi după intrarea în Germania și doar de la momentul comunicării unui rezultat negativ al testării.

De asemenea, persoanele care sosesc din zone de risc trebuie să își înregistreze datele personale prin intermediul paginii de internet: www.einreiseanmeldung.de.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care intenționează să se deplaseze în Republica Federală Germania să se informeze cu privire la eventuale modificări de ultim moment sau elemente de specificitate stabilite de landul de destinație, prin accesarea paginii de internet: https://www.bundesregierung.de/breg-de/themen/coronavirus/corona-bundeslaender-1745198.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel