Germania, un EXEMPLU de urmat în lupta împotriva COVID: mobilizează peste o mie de voluntari pentru anchetele epidemiologice

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Guvernul german a eliberat temporar de atribuţiile lor peste o mie de funcţionari din ministere care se vor alătura activităţilor de realizare a anchetelor epidemiologice pentru identificarea contacţilor persoanelor testate pozitiv la COVID-19, scrie vineri publicaţia Der Spiegel, citată de agenţia EFE. 

Conform acestei surse, mai multe ministere caută printre funcţionarii lor voluntari care să se alăture direcţiilor de sănătate regionale însărcinate cu detectarea şi ruperea lanţurilor de infectare.

Decizia survine după ce cancelarul Angela Merkel a anunţat că în cazul a circa 75% dintre persoanele infectate nu se ştie de la cine sau de unde au contractat virusul, ceea ce face imposibilă stoparea propagării acestuia.

De unde vin voluntarii mobilizați de guvern

 

Conform Der Spiegel, până în prezent 380 de funcţionari din Ministerul de Finanţe (majoritatea de la Vămi) şi 312 din Ministerul de Interne s-au oferit ca voluntari pentru a ajuta la efectuarea anchetelor epidemiologice. Ministerul Apărării va pune de asemenea la dispoziţie 212 de funcţionari voluntari, cel al Agriculturii 71, Ministerul Muncii aproximativ 60, Ministerul Justiţiei 39, cel al Familiei 16 şi Ministerul de Externe 4.

Armata germană a mobilizat deja în urmă cu câteva săptămâni circa 4.400 de militari pentru a ajuta direcţiile de sănătate regionale la efectuarea anchetelor epidemiologice.

Germania - ţară cu circa 83 de milioane de locuitori - a înregistrat vineri un nou record de cazuri de COVID-19, respectiv 21.506 de contagieri în ultimele 24 de ore şi 166 de decese.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel