Noi detalii din cazul frățiorilor morți: Otravă cumplit de periculoasă, adusă în casă de un unchi. Pastilele nu se găsesc de cumpărat

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Pastilele care i-au ucis pe frățiorii de un an și jumătate și trei ani, din Iași, au fost aduse în casă de un unchi. Nu se găsesc de cumpărat, iar ruda micuților le procurase de la un depozit de cereale din Vaslui.

Doi frați de un an și jumătate și trei ani au murit sâmbătă, 22 august, în comuna ieșeană Cornurile Caprei, inițial crezându-se că decesele au survenit după ce micuții ar fi mâncat struguri din curtea casei.

De fapt, micuții au inhalat toată noaptea un raticid pus de mamă în găurile făcute de șobolani în casă. Tânăra femeie nu a bănuit nicio secundă că acestea ar putea să facă ceva rău, a vrut doar să scape de rozătoare.

Citește și Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul frățiorilor de un an și jumătate și trei ani morți la Iași

Mama lor a pus în găurile făcute de șobolani prin casă, inclusiv în camera unde dormeau micuții, mai multe pastile de fosfură de aluminiu, o otravă cumplit de periculoasă, care nu se folosește decât de către persoane autorizate și nu se găsește de cumpărat nicăieri în magazine.

 

Micuții au inhalat vapori din raticid

 

Peste noapte, vapori din raticid s-au împrăștiat prin cameră și micuții i-au inhalat, fiindu-le fatal acest lucru. Cum mama nu a simțit mirosul și nici n-a avut simptome și stări de rău, nu a bănuit de ce se simt rău copiii și a crezut că e vorba despre ceva ce mâncaseră vineri.

Citește și Părinții care au muncit din greu pentru băiețeii lor în Germania au aflat adevărul despre cauza morții. Concluzia medicilor legiști

Surse din ancheta de la Iași, unde e deschis un dosar de ucidere din culpă in rem, spun că pastilele ucigașe au fost aduse tinerei familii din Iași de un unchi din Vaslui care lucrează acolo într-un siloz.

 

Unchiul copiilor probabil a crezut că pastilele sunt inofensive

 

Silozul a fost deratizat împotriva rozătoarelor cu astfel de pastile și el a luat și le-a dat și rudelor.

Silozul respectiv e autorizat să cumpere și să folosească astfel de pastile extrem de periculoase în spații mici, închise, relatează Obsevator. Cum silozul este foarte mare, pericolul de a inhala vapori pentru cei care lucrează acolo nu există.

Citește și Tatăl băiețeilor români morți, după ce au mâncat struguri, s-a întors din Germania: „A încercat soţia să-i liniştească, i-a luat în braţe”

E, astfel, foarte probabil ca, știind că oamenii din siloz nu pățesc nimic, unchiul copiilor să creadă că pastilele sunt inofensive și în încăperi mai mici.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel