Nicușor Dan a declarat că respingerea Guvernului Mureșan reprezintă „un nou eșec al Parlamentului”, însă i-a mulțumit lui Siegfried Mureșan pentru că și-a asumat formarea Guvernului și a prezentat un plan pe care președintele l-a caracterizat drept serios.
Șeful statului a spus că este nevoie de un consens între partidele politice pentru depășirea actualului blocaj și a anunțat că va convoca formațiunile parlamentare la consultări, luni, la Palatul Cotroceni.
„Am trăit azi un nou eșec al Parlamentului. Vreau să-i mulțumesc lui Siegfried Mureșan că și-a asumat această guvernare. A venit cu un plan serios. Cred că a fost un pas necesar pentru ca fiecare dintre noi, partide, cetățeni, să înțelegem că e nevoie de consens în politică. Politica este despre consens. Voi convoca partidele la Cotroceni, luni la consultări, iar luni după-amiază voi desemna un nou premier. Cer partidelor ca în acest răgaz să-și organizeze ședințele interne și să vină de această dată cu soluții care să poată să treacă. Pentru ca acest lucru să se întâmple, e nevoie de consens, iar partidele să lase fiecare de la ele pentru ca să se ajungă la acest consens.
Vreau să-i asigur pe români și pe partenerii noștri că vom păstra direcția occidentală și că vom respecta angajamentele financiare pe care ni le-am luat. Ne vedem luni," a spus Nicușor Dan la vizita din Cehia.
Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu a obținut miercuri voturile necesare pentru învestire. Pentru ca Executivul să fie învestit erau necesare 233 de voturi, însă proiectul a întrunit doar 182 de voturi „pentru”, astfel că Parlamentul a respins programul de guvernare și lista Cabinetului.