Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, referitor la criza politică de la Bucureşti, că nu face jocul partidelor politice şi că desemnarea lui Adrian Veştea ca premier a fost varianta pe care a considerat-o cu cele mai mari şanse să treacă în Parlament, în condiţiile în care partidele nu au venit cu soluţie de majoritate.
"Eu nu fac jocul partidelor politice, nu este mandatul meu. Mandatul meu are mai multe componente. Cele două esenţiale, faţă de situaţia în care ne găsim - menţinerea direcţiei pro-occidentale şi evitarea unei căderi economice bruşte. Şi atunci am avut o încercare cu domnul Tomac. Pe baza informaţiilor repetate pe care le-am obţinut în dialogul cu partidele, am fost convins că va trece. Am avut nişte surprize şi atunci am ales, fără să intru într-un joc de partid, varianta pe care eu am considerat-o cu cele mai mari şanse de a trece în Parlament, în condiţiile în care niciunul dintre partidele din România nu a venit cu o variantă de majoritate. Suntem după şase săptămâni în care niciun partid nu a venit la preşedinte să spună, în urma discuţiilor pe care le-am avut: iată, se conturează o majoritate. Şi varianta Veştea este varianta pe care eu am considerat-o potrivită pentru a strânge o majoritate şi a ieşi în sfârşit din criza asta, Guvernul să aibă puteri depline, să închidem procesul pe PNR şi toate celelalte", a susţinut Nicuşor Dan după participarea la reuniunea Consiliului European.
El a subliniat că în desemnarea lui Adrian Veştea a ţinut cont de cele două obiective enumerate, respectiv păstrarea direcţiei pro-occidentale şi menţinerea stabilităţii financiare.
Preşedintele a evidenţiat că Veştea are foarte multe calităţi care-l recomandă, subliniind că acesta a lucrat cu multe bugete, cu fonduri europene, şi este cineva care a avut abilitatea de a naviga în mediul politic fără a crea crize.