„În situaţiile anterioare, în care era o aşteptare rezonabilă că Guvernul trece, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu partidele, acum este o certitudine că nu trece. Şi nu vreau să facem un exerciţiu de ‘hai să ne jucăm de-a prim-ministrul şi de-a desemnarea Guvernului'”, a spus şeful statului în cadrul unei declaraţii de presă.
El a transmis că „statul român funcţionează, instituţiile funcţionează, avem un Guvern care are nişte limitări constituţionale, dar statul român funcţionează”.
Preşedintele a subliniat că, „în orice situaţie excepţională, Parlamentul se poate reuni pentru a complini aceste lipsuri şi, foarte important, există acord politic pe respectarea bugetului, pe deficit, pe PNRR, pe SAFE, pe OCDE”.
Nicuşor Dan a participat la dejunul de lucru cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi în România.
Şeful statului a spus că vorbeşte frecvent cu liderii partidelor parlamentare pe tema formării unui guvern.
„Eu sunt în situaţia în care suntem după două luni fără guvern, eu nu cer prea multe. Eu cer să existe 233 de oameni de care să fiu sigur că vor vota. Ca să existe cei 233 de oameni, ca ei să se înţeleagă între ei, trebuie să fie un acord. Dar din perspectiva mea eu nu cer niciun acord, nicio condiţie, doar să fie 233 (…) „, a afirmat preşedintele.
Totodată, şeful statului a reiterat că nu există ipoteza ca Partidul AUR să facă parte din majoritatea care să susţină noul premier.
Ce le transmite Nicușor Dan celor dezamăgiți de el
Preşedintele Nicuşor Dan le transmite celor care l-au votat şi care acum se simt dezamăgiţi că, fiind un politician raţional, el consideră că are dreptate şi duce România în direcţia bună.
"Le transmit că sunt un om raţional şi atunci când un om raţional ia o decizie împotriva unei părţi a susţinătorilor lui, înseamnă că are un motiv întemeiat, da? Pentru că, altfel, instinctul tău de politician îţi spune să mergi în acord cu ce îţi spun susţinătorii tăi. Şi asta înseamnă că eu, fiind un politician raţional, înseamnă că, în opinia mea, evident, şi cu responsabilitatea, şi cu jurământul pe care l-am depus la învestire, consider că eu am dreptate şi duc România în direcţia bună", a declarat Nicuşor Dan, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă are vreo responsabilitate în criza politică şi dacă a greşit cu ceva, preşedintele a spus: "Evident, toată lumea a greşit".
"Noi am plecat acum un an cu soluţia, în continuare, în opinia mea, cea mai bună pentru România, a acestui Guvern de patru partide plus minorităţi. Şi într-un an de zile, fiecare din noi puteam să facem mai mult, astfel încât coaliţia asta să reziste. Ăsta e răspunsul", a spus Nicuşor Dan. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews