Nelu Tătaru anunță că gradul de ocupare la Terapie Intensivă se apropie de 50% 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Numărul de paturi de terapie intensivă pentru bolnavii cu COVID-19 a ajuns la 1.050 cu cele ce vor putea fi utilizate, în câteva zile, la noul spital modular realizat pentru aceşti pacienţi în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov, a declarat joi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, care spune că în acest moment sunt 429 de persoane care au nevoie de Terapie Intensivă. 

Conform lui Tătaru, spitalul modular de la Braşov poate să funcţioneze de la 1 septembrie.

"Cred că de la 1 septembrie ar putea să funcţioneze, dar ţine foarte mult şi de necesitatea acestor paturi. Acestea vor intra în funcţiune după capacitatea solicitată. Avem diferite localităţi unde unităţile sanitare nu pot face faţă solicitărilor pentru cazuri de ATI şi atunci redirijăm aceste cazuri. În prezent, avem peste 1.050 de locuri în ATI, cu acestea 28 de la Braşov (din spitalul modular - n.r.). Locurile din spitalele modulare sunt pregătite ca un debuşeu - ca cele de la Spitalul Elias din Bucureşti -, să preia cazurile de ATI care vor depăşi, într-un anumit context epidemiologic, numărul de paturi disponibile în spitale", a subliniat Tătaru, arătând că, în prezent, 429 de pacienţi cu COVID au nevoie de terapie intensivă.

Directorul medical al SCJU Braşov, dr. Cătălin Mişarcă, a spus că unitatea modulară este funcţională, construcţia a fost finalizată şi dotată cu aparatură, însă problema rămâne asigurarea personalului.

Potrivit acestuia, modularul din curtea SCJU Braşov are în total 28 de paturi, 14 pentru ATI, 14 pentru terapie intermediară, adică acele cazuri care nu necesită ventilaţie invazivă.

"În câteva zile, din punct de vedere tehnic vom fi gata, însă partea de personal este o problemă. S-a aprobat mărirea de posturi, le scoatem la concurs, sperăm să şi vină oameni. Până atunci vom funcţiona cu oamenii noştri, pe care îi avem în spital", a precizat dr. Cătălin Mişarcă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel