Moţiune de cenzură împotriva lui Boris Johnson: A început votul deputaților

Nicoleta Nicolau / 06 iun, 21:59

Deputaţii conservatori britanici au început să voteze luni seara pentru a decide dacă vor sau nu destituirea premierului Boris Johnson din funcţie, a cărui poziţie a fost şubrezită de scandalul "partygate", potrivit AFP.

Început la ora locală 18:00 (17:00 GMT), scrutinul, cu uşile şi prin vot secret, se va derula până la ora locală 20:00 (19:00 GMT), iar rezultatul este aşteptat spre ora locală 21:00 (20:00 GMT).

Pentru a rămâne în funcţie, Boris Johnson trebuie să obţină încrederea majorităţii celor 359 de deputaţi conservatori.

Cel puţin 145 de deputaţi conservatori britanici îşi exprimaseră public susţinerea pentru premierul Boris Johnson înainte de începerea votării moţiunii de cenzură, conform unei numărări efectuate de Reuters.

Moţiune de cenzură împotriva lui Boris Johnson: A început votul



Şeful guvernului, a cărui autoritate este contestată în urma scandalului public declanşat de "partygate", trebuie să primească cel puţin 180 de voturi din partea celor 359 de deputaţi conservatori pentru a se menţine în funcţie.

Întrucât scrutinul are loc prin vot secret, nimic nu garantează că deputaţii care au luat poziţie înaintea procedurii vor vota în acord cu declaraţiile lor publice, potrivit Agerpres.

Premierul britanic Boris Johnson se confruntă cu o moţiune de cenzură luni seară, pe fondul mai multor scandaluri, printre care dezvăluirile privind petrecerile desfăşurate la reşedinţa din Downing Street în plin lockdown la nivel naţional impus de pandemia de COVID-19. 

Cine i-ar putea lua locul lui Boris Johnson dacă acesta va fi destituit

 

Johnson a promis să lupte ca un lider, dar dacă pierde votul de încredere el va fi destituit, ceea ce va însemna că Partidul Conservator va organiza o competiţie internă pentru desemnarea unui succesor. Agenţia de presă Reuters îi prezintă succint pe principalii politicieni care i-ar putea lua locul actualului premier britanic:

Liz Truss

Şefa diplomaţiei britanice se află constant în topul încrederii dintre membrii Partidului Conservator. Truss şi-a cultivat cu grijă imaginea publică, anul trecut fotografiindu-se într-un tanc, ceea ce a evocat o imagine similară, din 1986, cu prima femeie în funcţia de prim-ministru al Regatului Unit, Margaret Thatcher. Politiciana în vârstă de 46 de ani a fost ministru al comerţului internaţional în primii doi ani ai mandatului premierului Boris Johnson, iar în 2021 a fost numită negociator-şef cu Uniunea Europeană. Ea şi-a exprimat luni sprijinul 100% pentru Johnson şi şi-a încurajat colegii să îl sprijine pe premier.

Jeremy Hunt

Fost ministru de externe, Hunt (55 de ani) s-a plasat pe poziţia secundă la competiţia internă din 2019 a Partidului Conservator, după Boris Johnson. El ar oferi un stil de leadership mai serios şi mai puţin controversat, după mandatul turbulent al lui Johnson. În ultimii doi ani, el şi-a folosit experienţa de fost ministru al sănătăţii pentru a prezida comisia pentru sănătate a Camerei Comunelor. Anterior în acest an, el a spus că ambiţia sa de a deveni prim-ministru încă ''nu s-a şters complet''.

Rishi Sunak

Actualul ministru al finanţelor a fost până anul trecut favoritul la succesiunea lui Boris Johnson. Sunak a fost lăudat pentru pachetul de redresare economică în timpul pandemiei de COVID-19, printre care un program de păstrare a locurilor de muncă care a prevenit şomajul masiv ce ar fi costat 410 miliarde lire (514 miliarde dolari). Totuşi, el a fost criticat pentru că nu a furnizat suficient sprijin gospodăriilor britanice şi a primit o amendă pentru încălcarea restricţiilor din timpul lockdown-ului legate de coronavirus. Rishi Sunak a declarat luni că îl susţine pe premierul Boris Johnson.

Nadhim Zahawi

În prezent ministru al educaţiei, Nadhim Zahawi s-a remarcat în timpul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, Regatul Unit reuşind să înregistreze una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare din lume. Povestea personală a lui Zahawi, fost refugiat irakian ajuns în Marea Britanie când era copil, îl deosebeşte de ceilalţi politicieni conservatori cu şanse la şefia partidului. Este unul dintre co-fondatorii YouGov, companie specializată în studii sociale, înainte de a intra în parlament în 2010. Săptămâna trecută, el a declarat că ar fi un ''privilegiu'' dacă ar deveni prim-ministru.

Penny Mordaunt

Fost ministru al apărării şi susţinătoare ferventă a Brexit-ului, Penny Mordaunt a fost destituită de Boris Johnson când acesta a devenit prim-ministru, după ce ea îl sprijinise pe Jeremy Hunt la competiţia internă din 2019 din Partidul Conservator. Ea a calificat drept ''ruşinoase'' petrecerile organizate în plin lockdown în Downing Street, iar luna trecută a declarat că alegătorii britanici doresc să vadă ''profesionalism şi competenţă'' din partea guvernului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0