Moldovean, oprit când încerca să părăsească România. Ce a putut să facă acesta

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Moldovean, oprit când încerca să părăsească România. Ce a putut să facă acesta.
Moldovean, oprit când încerca să părăsească România. Ce a putut să facă acesta.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care dorea iasă din țară la volanul un automobil, care fusese radiat de către autorităţile germane.

În data de 07 iulie a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania, L.V., cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, în vârstă de 52 de ani.

La controlul de frontieră pentru ieșirea din România, poliţiştii de frontieră au constatat că seria de pe autoturism nu corespunde cu cea înscrisă în certificatul de înmatriculare prezentat la control. În urma verificărilor suplimentare, s-a constatat faptul că autoturismul figurează ca radiat din circulaţie de către autorităţile germane.

Bărbatul a declarat că autoturismul aparţine unui conaţional, rolul său fiind de a transporta maşina din România în Republica Moldova, fără a avea cunoştinţă că maşina figurează ca radiată şi certificatul de înmatriculare este al altui autoturism. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel