Misiunea Artemis. NASA a anunțat data la care va trimite din nou oameni pe lună 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Agenţia spaţială americană NASA a anunţat miercuri că un prim test complet de lansare a misiunii Artemis spre Lună urmează să aibă loc, informează DPA.

Datele posibile de lansare sunt 29 august, 2 septembrie şi 5 septembrie, a precizat Jim Free de la NASA într-un briefing de presă.

Free a adăugat că NASA crede că se află pe "calea (cea) bună" în ceea ce priveşte încercarea testului la respectivele date. "Desigur, este prima dată când încercăm să lansăm acest vehicul", a subliniat Free. "Vom fi atenţi, vom munci din greu pentru a ajunge la respectivele date", a completat el. Misiunea Artemis are drept scop întoarcerea astronauţilor americani pe Lună, printre care şi cel puţin o femeie. Scopul iniţial, de a realiza acest lucru până în 2024, a fost amânat cel mai devreme pentru 2025.

Sistemul de rachete dezvoltat pentru misiune a întâmpinat probleme tehnice în timpul a două teste la sol fără pilot, cunoscute drept "repetiţii umede", însă NASA a dat acum undă verde pentru testul de lansare fără pilot.

Sistemul este format din racheta Space Launch System şi capsula Orion. Pentru eventuala misiune cu echipaj, patru astronauţi urmează să ajungă pe orbita lunară cu ajutorul capsulei Orion, după care doi dintre aceştia vor folosi un vehicul de aterizare pentru a ajunge pe suprafaţa Lunii. Misiunea îşi propune, de asemenea, să stabilească o "prezenţă durabilă" pe Lună, care va fi folosită în cele din urmă ca bază pentru viitoarele misiuni pe Marte, relatează Agerpres. 

 

Pe lună ar putea ajunge și un astronaut european

 

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi NASA şi-au consolidat miercuri cooperarea pentru viitoare misiuni de explorare selenară şi au discutat despre posibilitatea de a trimite un astronaut european pe Lună, informează AFP.

"Aşteptăm cu nerăbdare să ni se alăture pe suprafaţa Lunii un astronaut ESA şi să continuăm să consolidăm un parteneriat strategic de lungă durată", a declarat Bill Nelson, administratorul agenţiei spaţiale americane, la sfârşitul unei reuniuni a Consiliului ESA organizat în Ţările de Jos, la care a fost invitat de onoare.

Cele două agenţii au semnat un memorandum asupra misiunii Lunar Pathfinder, primul satelit de telecomunicaţii amplasat în jurul Lunii, construit de compania britanică SSTL, ale cărei servicii au fost achiziţionate deja de ESA.

NASA se angajează să plaseze satelitul pe orbită în schimbul accesului la serviciile acestuia, a detaliat ESA în cadrul unei conferinţe de presă.

Cele două agenţii vor efectua, de asemenea, teste comune asupra posibilităţii utilizării unor sateliţi de navigaţie specifici pe Lună, precum Galileo sau GPS pe Pământ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel