Mircea Geoană spune că ne așteaptă un an important: Alegerile din 2024, cele mai importante din ultimii 30 de ani din România

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Mircea Geoană, la lansarea de carte de la Gaudeamus (Sursa foto: DCNews)
Mircea Geoană, la lansarea de carte de la Gaudeamus (Sursa foto: DCNews)

Alegerile din 2024 sunt cele mai importante din ultimii 30 de ani din România a declarat, vineri, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la lansarea volumului său, "Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO".

"Alegerile de la anul, cele cinci alegeri de la anul - pentru că pentru că prezidenţialele sunt în două tururi, două alegeri distincte - sunt cele mai importante alegeri din ultimii 30 de ani din România (...)Niciuna din alegerile de dinainte nu se compară cu cele de acum. Începe un ciclu istoric nou", a afirmat Geoană.

El a făcut un apel către publicul prezent la Târgul de carte Gaudeamus: "Alegeţi oamenii care vi se par cei mai potriviţi".

La începutul intervenţiei, Mircea Geoană a susţinut că volumul nu are tentă electorală.

"2024 e un an foarte încărcat electoral şi nu am vrut să încurcăm borcanele, cum se zice (...) Aici nu este vorba de nimic electoral. Este vorba de ceva politic, da, e ceva legat de ţară, da, dar n-are nimic de-a face cu ceea ce în mod normal se consideră un preludiu de campanie electorală. Este pur şi simplu ... dacă vreţi... s-a copt în mine cartea asta şi am simţit nevoia să v-o împărtăşesc tuturor", a punctat acesta, potrivit Agerpres.

Mircea Geoană spune că "detoxul de politică" i-a făcut "tare bine"

 

"Sunt foarte vaccinat cu politica românească. Cred că anii ăştia de NATO şi anii înainte de NATO, când nu am făcut politică mi-au făcut tare bine. Am fost la detox. Cred că văd lucrurile diferit (...) Cartea asta este despre o bătălie pentru un viitor care găseşte România în cel mai bun moment al istoriei noastre naţionale în NATO, protejaţi de cea mai mare organizaţie din istorie, în UE (...). Avem cel mai bun moment din istorie, cu Occidentul aliatul nostru. Dar, în acelaşi timp, avem şi cel mai delicat moment din istorie", a detaliat secretarul general adjunct al NATO.

El a punctat existenţa unui declin demografic în ţara noastră, cu "jumătate din tinerimea românească" alegând să părăsească ţara.

"Văd un risc pe termen mediu ca România să se stingă ca naţiune. E plină cartea de istorie de naţiuni care nu mai există. Şi faptul că avem tinerii noştri care aleg să plece din ţară, plus demografie care este atât de catastrofală, eu văd un risc. Poate nu în 10 ani, poate nu în 20, dar în secolul care vine, văd un risc pentru naţiunea noastră, efectiv mi-e frică de acest lucru", a adăugat Geoană.

Pe de altă parte, acesta a arătat România a ajuns la un moment în care "actualul model de organizare, politică, de societate, de economie, inclusiv la nivel de influenţă internaţională şi-a atins limita".

"Inclusiv Constituţia României cred că a ajuns la o limită", a afirmat Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO a subliniat, însă, potenţialul ţării noastre. "Locul României nu este la periferia Europei, ci în centrul ei, pe bune. Şi nu doar vorbind, ci pur şi simplu acţionând. Pentru că, dacă tot se reîmpart cărţile astea în Europa şi în lume, zona noastră devine mult mai influentă şi mai importantă în ecuaţia de putere la nivel european", a precizat Geoană.

În cadrul evenimentului de lansare a cărţii sale, Mircea Geoană a rememorat momente din cariera sa, amintind că, în 2004, a semnat tratatul de aderare la Uniunea Europeană, "care spunea negru pe alb că automat, în şapte ani de la integrarea României în UE intrăm automat în Schengen".

Întrebat de ce nu s-a întâmplat acest lucru, el a răspuns: "Pentru că cineva nu şi-a văzut de treabă acolo şi acasă, deci e o problemă".

Volumul "Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO" a fost publicat la editura Litera, iar lansarea de la Gaudeamus este prima dintr-o serie de evenimente la care va participa autorul. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

02 dec 2024, 13:36 in Știri
A murit Helmuth Duckadam
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel