Miracol în Italia. Un băiețel român de 2 ani a scăpat cu doar câteva vânătăi, după ce a căzut de la etajul al doilea

Liviu Ludovic / 10 iul 2019, 14:49 Salveaza PDF Comentarii

Un copil în vârstă de numai 2 ani a scăpat, în mod miraculos, cu doar câteva vânătăi, după ce a căzut de la etajul al doilea al unui bloc din localitatea Cremona. 

Jurnaliștii de la publicația italiană Giornale di Cremona scriu despre cazul incredibil al unui copil român în vârstă de 2 ani. Micuțul a căzut de la etajul al doilea al unui bloc de pe strada Via Caudana. "Un adevărat miracol", scriu italienii, după ce băiețelul a scăpat nevătămat, doar cu câteva răni minore.

Nefericita întâmplare s-a petrecut marți, 9 iulie, în jurul orei 18:00, în cartierul San Felice. Din primele date, se pare că băiețelul s-a urcat pe un dulap din dormitorul părinților, de aici ajungând foarte ușor la fereastra deschisă. Micuțul și-a pierdut echilibrul și a căzut în gol de la etajul doi al clădirii.

Deși impactul cu solul ar fi putut să-i fie fatal, copilul s-a ales doar cu câteva vânătăi minore, fiind în afara oricărui pericol.

Pentru a se sigura că nu există leziuni interne, copilul a fost transportat la spitalul din Cremona. La domiciliul familiei de români au venit la scurt timp și carabinierii, pentru a stabili cine se face vinovat de această întâmplare, mai exact cine era responsabil de supravegherea micuțului.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.23