Ministrul german al Justiției: „Condamn cu fermitate ceea ce fac guvernul român și PSD. Vor fi CONSECINȚE!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ministrul Justiției în guvernul german și candidată importantă a social-democraților germani (SPD) la europarlamentare, Katarina Barley, a condamnat cu fermitate politica PSD din România.

Întrebată de DWRomania dacă poziționarea reținută a SPD față de acțiunile social-democraților români împotriva statului de drept este cauzată de rațiuni electorale, Barley a declarat:

Citește și Liderul europarlamentarilor PSD, ACUZAȚII DURE: „Presiuni nepermise din exterior asupra sistemului judiciar"

„Am reacționat în repetate rânduri față de politica dusă de PSD. Frans Timmermans, 'Spitzenkandidat' al social-democraților europeni, s-a pronunțat atât de hotărât încât s-a trezit cu o plângere penală în România. Nimeni nu ne poate imputa faptul că nu am fi avut reacții tranșante în ceea ce privește politica Partidului Social-Democrat din România. Cu siguranță vor fi consecințe. Nu știu dacă se va ajunge la o suspendare ca în cazul partidului Fidesz al premierului ungar Orban, în PPE. Aceste decizii sunt discutate de conducerea grupului parlamentar S&D în PE.

Vedem că aceste două cazuri sunt deseori invocate în paralel, PPE aici, noi acolo... Înțeleg acest paralelism din motive de tactică electorală, înțeleg că ni se solicită să reacționăm dur, ceea ce și facem. Dar trebuie să vă spun sincer că aceste două cazuri sunt comparabile doar într-o mică măsură.

În Ungaria avem un regim care acționează în afară regulilor statului de drept, atât în interiorul țării cât și în exterior. CSU (Uniunea Creștin-Socială, partidul candidatului PPE, Manfred Weber) l-a invitat pe Viktor Orban în ultimii cinci ani la toate congresele. La noi nu veți găși pe nimeni care curtează într-o formă sau altă colegele și colegii români sau i-ar invita la vreun eveniment. Iar PPE a reacționat abia după publicarea afișelor cu Jean-Claude Juncker, unul de-al lor.

Citește și Mihai Tudose, MESAJ ALARMANT: „Opriți Guvernul PSDragnea/Dăncilă!!! Urgent!"

O spun încă o dată: condamn cu fermitate ceea ce fac guvernul român și partidul nostru sora, fără doar și poate”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel