Miliardarul care pleacă pe lună a dat anunț la matrimoniale: 20 000 de femei l-au căutat

Narcis Popa |
Data publicării:

Miliardarul japonez Yusaku Maezawa, primul turist spațial ce va face o călătorie în jurul Lunii, care a anunțat că își caută pentru acest voiaj o prietenă, a primit 20.000 de oferte în acest sens, potrivit Reuters.

Omul de afaceri japonez a publicat recent un anunț matrimonial, spunând că a apelat la această soluție din cauza singurătății pe care o resimte la vârsta mijlocie.

Maezawa va fi primul turist care va călători în jurul Lunii la bordul unui vehicul al companiei private de transport spațial SpaceX, fondată de Elon Musk. Călătoria este programată pentru cel mai devreme 2023, iar Maezawa, în vârstă de 44 de ani și cu afaceri în domeniul modei, va fi prima persoană care va ajunge în jurul Lunii de la cea mai recentă misiune americană Apollo, care a avut loc în 1972. Pentru această călătorie, omul de afaceri a plătit o sumă care nu a fost făcută publică.

Vrea tinere peste 20 de ani

 

Miliardarul a încheiat recent o relație cu o actriță japoneză și a anunțat că așteaptă răspunsuri de la "tinere în vârstă de 20 de ani și peste", care își doresc să se bucure de viață la maximum.

Procesul alegerii unei partenere va sta la baza unei emisiuni pentru un seviciu de streaming online, AbemaTV.

"Am trăit exact cum am vrut până acum", a arătat Maezawa, care are trei copii cu două femei diferite. "Am 44 de ani. Pe măsură ce se fac simțite sentimente de singurătate și gol, singurul lucru la care mă gândesc este să iubesc mai departe o singură femeie", a explicat miliardarul în anunțul dat publicității.

Yusaku Maezawa este fondatorul companiei de modă Zozo. Omul de afaceri este cunoscut pentru interesul pe care îl arată pentru artă și mașini sport.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel