Mii de români se gândesc să-și cumpere casă de vacanță pe malul mării, în Grecia: „Prețuri mici, un contrast cu cele europene”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Mii de români se gândesc să-și cumpere casă de vacanță pe malul mării, în Grecia: „Prețuri mici, un contrast cu cele europene”
Mii de români se gândesc să-și cumpere casă de vacanță pe malul mării, în Grecia: „Prețuri mici, un contrast cu cele europene”

Chiar dacă situația economică nu-i grozavă, destui români se gândesc să-și investească economiile într-o casă de vacanță pe malul mării, în Grecia.  

Este un moment bun pentru o asemenea achiziție, spun agenții imobiliari, potrivit Știrile PRO TV. În Grecia, costul mediu al unei case este acum cu un sfert mai mic, decât în 2010, în vreme ce la noi, locuințele s-au scumpit, cu aproape 20 de procente.

După câteva vacanțe petrecute în insula Thassos, soții Căileanu s-au hotărât să își cumpere acolo o casă. S-ar mulțumi cu o suprafață utilă de 80 de metri pătrați, dacă ar avea vedere la mare.

„Mai mult ne interesează curtea, pentru că în general afară se desfășoară activitățile cele mai multe. Bugetul e limitat, între 70.000 și 120.000 de euro”, spune Cristian Căileanu, conform sursei citate.

La fel ca ei, mii de români caută o locuință în Grecia. Unii vor doar o casă de vacanță, alții se gândesc că ar fi o investiție sigură. Mai sunt și cei care pur și simplu vor să se mute într-o țară mai caldă.

 

O vilă de 75 mp construită recent este scoasă la vânzare cu 110 mii euro

 

Într-un complex din Kavala, o vilă de 75 mp construită recent este scoasă la vânzare cu 110 mii euro. Iar o casă mică, de 40 metri pătrați, aproape de mare, în sudul Greciei, costă 70.000 de euro, cât o garsonieră în București. Prețul acestei case spațioase, cu două niveluri și pardoseli de marmură, aflată în peninsula Peloponez este de peste 300 de mii de euro. Scump, dar tot atât poate să coste și o vilă la Predeal.

Andreea Negoiță vinde o casă de 170 de metri pătrați, cu patru dormitoare și terasă, pe insula Evia. Vrea 145 de mii de euro.

„Casa mea de exemplu e la un kilometru de mare, adică te urci în mașină și în două minute de mers ajungi la mare”, spune Andreea Negoiță, proprietar casă.

 

Cum îți poți cumpăra o casă în Grecia

 

Pentru a cumpăra un imobil în Grecia, românii au nevoie doar de buletin, un număr de înregistrare fiscală emis acolo de un contabil, și, desigur, de banii necesari în contul bancar. Pot obține credite de la băncile din Grecia doar dacă au venituri într-o monedă de circulație internațională.

O raportare Eurostat arată că Grecia, Italia și Cipru sunt singurele țări din Uniunea Europeană în care prețurile de pe piața rezidențială sunt mai mici acum decât în 2010.

„Prețurile rămân, după estimările noastre, undeva la 25% mai mici decât 2008, 2009, când criza a început în Grecia. Este un contrast cu prețurile europene unde prețurile au crescut cu mai mult de 40% în aceeași perioadă”, spune Nikos Magginas, Chief Economist National Bank of Greece.

Experții Băncii Naționale a Greciei avertizează însă că prețurile sunt acum pe un trend ascendent. Motivele ar fi cererea crescută din partea străinilor, dar și dificultăți în domeniul construcțiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

16 apr 2024, 20:40 in Știri
Primar PNL, găsit spânzurat 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel