Microbuz plin cu români, implicat într-un accident

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto: ILUSTRATIV
Foto: ILUSTRATIV

Un microbuz în care se aflau 18 pasageri a fost implicat, joi dimineață, într-un accident în localitatea Bolintin Vale, județul Giurgiu. Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar o femeie de 28 de ani este transportată la un spital din Capitală.

Potrivit ISU Giurgiu, accidentul s-a produs joi dimineața pe DJ 601, în localitatea Bolintin Vale. În accident au fost implicate un microbuz și un autoturism.

„Din primele informații, în microbuz se aflau 18 persoane, iar în autoturism 7. Dintre acestea, 4 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ. Toate persoanele au primit îngrijiri la locul evenimentului, fiind conștiente și cooperante, cu traumatisme minore", au transmis reprezentanții ISU Giurgiu.

Potrivit acestora, o femeie de 28 de ani, pasageră în autoturism, a fost preluată de o Ambulanță și este transportată la un spital din capitală.

La fața locului au intervenit trei ambulanțe SMURD, două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.

Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel