Metoda ”periei de lustruit pantofi”, o șmecherie care te lasă lefter în Istanbul. ”Ne-a cerut 100 de lire”

Cristina Iacob |
Data publicării:
Foto: Capturi de ecran / Tiktok - @catastaicu13
Foto: Capturi de ecran / Tiktok - @catastaicu13

O turistă româncă aflată în vacanță în Turcia, i-a avertizat pe conaționali cu privire la o escrocherie foarte practicată în Istanbul. 

Într-un videoclip postat pe Tiktok, o româncă aflată în vacanță în Istanbul, le arată internauților cea mai des întâlnită metodă de escrocherie a turiștilor. În imagini tânăra arată cum un cuplu a căzut în capcană prin metoda ”periei de lustruit pantofi”.

”O să te arzi rău”

În videoclip, femeia relatează cum un lustruitor de pantofi trece pe lângă tine pe stradă și își "scapă" peria din greșeală. Într-un gest de bunăvoință, mulți turiști ridică peria și o returnează lustruitorului, moment în care acesta începe să le lustruiască pantofii. Totuși, gestul ”generos” se transformă rapid într-o cerere de bani, sub amenințarea de a chema poliția pentru un presupus serviciu neplătit.

”Ai mare grijă la această păcăleală în Istanbul. Noi am fost super norocoși că știam deja schema și nu am căzut în capcană, dar hai să vă explic și vouă care e faza. Un lustruitor de pantofi trece pe lângă tine, te depășește, apoi își scapă ”din greșeală” peria de pantofi. Tu pentru că ești un om bun, ridici peria și i-o înapoiezi iar el, în semn de ”mulțumire” începe să îți lustruiască pantofii Exact aici e păcăleala. Pentru că nimic nu este gratis în lumea asta, omul o să îți ceară bani.

Tu vei refuza să îi dai, apoi el va chema poliția și va spune că ți-a prestat un serviciu pe care tu nu l-ai plătit. După ce a încercat să ne-o facă nouă, din păcate, a prins alți turiști și a reușit să-i păcălească. Dacă vezi o perie de pantofi pe stradă în Istanbul, în niciun caz nu o ridica, pentru că o să te arzi rău. 

Experiențele românilor. ”Era cât pe ce să ne-o luăm” 

 

Experiențele relatate de alți turiști români confirmă frecvența și agresivitatea acestei scheme. Unii au povestit cum au refuzat să plătească după ce au căzut în capcană, iar alții au fost urmăriți pe distanțe considerabile de lustruitori insistenți. 

”Eu am patit-o la Galata Tower, am luat peria și am aruncat-o peste un gard.”

”Așa am pățit în Milano. Mi-au pus porumb în mâna la Duomo pentru a hrăni porumbeii, apoi mi-au cerut 5 euro.”

”Eu nu ridic peria frate, o iau acasă că îmi trebuie.”

”Am pățit și noi, ne-a cerut 200 de euro. Nu i-am dat. Era cât pe ce să ne-o luăm de la ăla.”

”Am pățit-o și eu, am ridicat peria și s-a ținut după mine 7-8 km.”

”Mie mi-a dat una un pahar cu grâu să hrănesc porumbeii. După ce am plecat și-a chemat gașca și se țineau după mine să plătesc grâul pe care l-am dat la porumbei.”

”Am pățit și eu, aceeași tactică... Acum 12 ani.”

”Bravo. Am patit-o și eu în 2019. M-m certat cu el, dar i-am dat totuși 10 lire de la 50 cât mi-a cerut inițial. Nu a chemat poliția.” 

”Eu am pățit-o acum 30 de ani. îți punea pur și simplu cu JAPCA ceașcă cu ceai în mână chiar dacă refuzai.  După ce îl beai îți cerea banii. Dacă ziceai ceva săreau toți.”

”Și soțul meu a pățit la fel.”

”Am pățit. Ne-a cerut 100 de lire. I-am dat 10 și i-am zis să zică ”mulțumesc” și pentru atât.” 

----------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel