Măsurile guvernului "termină" afacerile românești. Creștere uriașă a firmelor închise în prima parte a anului 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Mediul de afaceri din România este sufocat de măsurile luate de guvernul PSD-PNL. Cifrele spun totul. 

Taxele tot mai mari nu fac deloc bine afacerilor din România. Statisticile arată o creștere îngrijorătoare a firmelor care se închid în România. Nici nu s-a încheiat anul electoral și situația nu arată deloc bine. Din 2025 ar putea fi chiar mai rău, conform unor surse politice care spun că ar putea crește inclusiv TVA-ul, așadar ar urma creșteri de prețuri alarmante la toate produsele. Chiar și populația s-ar putea trezi cu taxe și impozite mai mari. Deocamdată, în ceea ce privește anul 2025 este linișțe absolută pentru a nu fi "tulburate" alegerile cu măsuri nepopulare. 

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 16% în primele cinci luni din acest an, până la 19.229, faţă de 16.608 în perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 4.038 de firme (număr în creştere cu 14,59% faţă de ianuarie - mai 2023) şi în judeţele Ilfov (1.082, plus 48,22%), Cluj (1.017, plus 22,97%), Constanţa (998, plus 28,77%), Timiş (867, minus 2,36%) şi Iaşi (744, plus 39,59%).

La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Covasna, respectiv 96 (plus 6,67% faţă de primele cinci luni din 2023), Ialomiţa (107, plus 16,30%), Mehedinţi (125, plus 25%) şi Caraş-Severin (127, plus 17,59%).

Domeniile cele mai afectate



Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme, în ianuarie - mai 2024, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 5.201 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 12,72%.

Potrivit sursei citate, construcţiile, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, precum şi industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 1.957 (plus 27,82%), 1.878 (plus 13,61%), respectiv 1.633 (plus 15,16%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel