Mașină de lux furată din Germania, descoperită de poliţiştii de frontieră din Huşi

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au identificat, marţi, în trafic, un autoturism de lux care figura în bazele de date ca fiind furat din Germania.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au organizat o acţiune punctuală pe linia traficului internaţional cu autoturisme furate, în zona de responsabilitate.

"În cadrul acţiunii, a fost observat în trafic, pe raza municipiului Huşi, un autoturism marca Tesla, cu număr de înmatriculare specific Germaniei. În urma cooperării cu colegii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni, poliţiştii de frontieră au reuşit interceptarea mijlocului de transport. Pe timpul cercetărilor efectuate, colegii noştri au constatat că autoturismul, fabricat în anul 2022, figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autorităţile din Germania, în aceeaşi zi. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a împrumutat autoturismul de la proprietar, patronul firmei la care lucrează, în Germania, care l-a achiziţionat în leasing. Acesta a mai menţionat faptul că nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu", menţionează sursa citată.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 200.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării şi definitivării cercetărilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel