Maria, Ianis și Ștefan, trei elevi din Vaslui, au salvat un bărbat care s-a prăbușit pe stradă

maria--ianis-si-stefan--trei-elevi-din-vaslui--au-salvat-un-barbat-prabusit-pe-strada_38032400
Maria, Ianis și Ștefan, trei elevi din Vaslui, au salvat un bărbat prăbușit pe stradă
Maria, Ianis și Ștefan au salvat un bărbat după ce acesta a făcut infarct pe stradă în Vaslui. Toți sunt elevi ai Liceului Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” din Vaslui.

Maria Ignat, Ianis Bologa și Ștefan Gherghe sunt elevi în clasele a X-a, respectiv a XI-a la cadrul Liceului Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” din Vaslui.

Cei trei au devenit voluntari SMURD în anul 2023, iar, marți, au salvat viața unui bărbat care a suferit un infarct miocardic, în plină stradă, relatează Antena3.

”Elevii au relatat dispecerului de serviciu că bărbatul se află în stop cardio-respirator, la fața locului fiind trimis de urgență echipajul și ambulanța SMURD pentru terapie intensivă mobilă (TIM). Așa cum au învățat la cursurile de prim ajutor, cei trei voluntari SMURD au început manevrele de resuscitare și au continuat până la sosirea ambulanței TIM.

În cel mai scurt timp posibil, ambulanța SMURD a ajuns la fața locului, echipajul continuând manevrele de resuscitare. După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui.

Alte știri de interes
x close