Marea Britanie. ROMÂNCĂ, obligată de conaționali să trăiască într-o cocioabă cu gândaci. Au EXPLOATAT-O cinci ani

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

O româncă, care în 2015 a plecat la muncă în nordul Londrei, a fost obligată să curețe camere de hotel pentru 1,8 lire pe oră și să trăiască într-o cocioabă plină de gândaci, unde avea apă și curent electric cu rația.

Victima, a cărei identitate rămâne anonimă, a fost obligată să doarmă într-o încăpere în care dormeau și bărbați, fiind separată de ei printr-o simplă cortină. Ea a ajuns în Wembley, la nord-vest de Londra, în septembrie 2015. La început, a fost nevoită să doarmă în parc, iar după aceea a început să lucreze pentru o familie de români, scrie Daily Mail, citat de stirileprotv.ro.

Familia, condusă de Valentin Lupu, în vârstă de 24 de ani, a profitat de pe urma femeii pe care au exploatat-o timp de cinci ani. Ea nu a fost singura victimă a acestuia.

 

Românca, obligată să lucreze ca menajeră la un hotel

 

Victima era obligată să lucreze ca menajeră la un hotel, unde curăța trei dormitoare pe oră, fiind plătită cu aproximativ 2 euro. Din cauză că dormea în aceeași cameră cu mai multe persoane, între care și bărbați, românca a mărturisit că se temea să se schimbe și că dormea cu hainele de zi. Potrivit procurorului Ian McLoughlin, victimele erau obligate să trăiască printre gândaci, insecte și șoareci.

„Aveam apă caldă, dar se oprea fix când făceai baie. Primeam apă caldă cu rația, pentru că aceasta putea fi oprită din bucătărie. Munceam cam opt ore pe zi, șapte zile pe săptămână, având o singură zi liberă la două săptămâni", a mărturisit femeia în instanță.

Mai mult, familia lui Lupu oprea luminile din casă la ora 20.00, iar femeile exploatate erau obligate să se întoarcă acasă înainte de ora 21.00. Dacă îndrăznea să îi confrunte pe cei din familia Lupu și să le ceară banii cuveniți de pe urma muncii depuse, aceștia reacționau violent.

 

Cum acționa gruparea de români

 

Pe de altă parte, frații Viorel, Toader, Grigore și Alexandru Lupu trăiau de pe urma veniturilor câștigate de victimele cazate în locuința lor, scrie Daily Mail.

Toader, în vârstă de 45 de ani, se ocupa de documentele și permisele de muncă ale victimelor. Fiul său Ionuț, în vârstă de 25 de ani, se ducea din când în când în România.

Își găsea victimele în baruri din România și le oferea 500 de lire pentru 30 de zile de muncă.

Mama sa, Violeta, se ocupa de casă: le gătea victimelor mâncare ce nu putea fi consumată și le ținea în condiții mizere.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel