Marea Britanie. Premierul Boris Johnson, VEŞTI BUNE pentru lucrătorii independenţi din Regatul Unit

Andreea Cosma |
Data publicării:

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat luni că lucrătorii independenţi din Regatul Unit vor beneficia de un ajutor de stat echivalent cu 80% din profiturile dinaintea crizei coronavirusului, pe toată durata carantinei din noiembrie, informează Reuters; sprijinul prevăzut anterior era de 40%.

Angajaţii ale căror contracte de muncă sunt suspendate vor primi 80% din salarii, faţă de 67% cât se anunţase conform unor planuri recente de reducere a ajutoarelor.

Ministrul de finanţe Rishi Sunak a declarat că majorarea presupune alocarea a încă 4,5 miliarde de lire sterline (circa 5 miliarde de euro - n. red.) pentru lucrătorii independenţi, din noiembrie până în ianuarie, în plus faţă de cele 13,7 miliarde de lire (peste 15 miliarde de euro) deja cheltuite de stat. Pentru cele trei luni, angajaţii independenţi vor putea obţine astfel împrumuturi nerambursabile echivalente cu 55% din profiturile dinaintea crizei, dar nu mai mult de 5160 de lire (5700 de euro) fiecare.

 

Veşti bune pentru lucrătorii independenţi

 

Companiile britanice vor putea solicita în continuare băncilor credite garantate de guvern până la 31 ianuarie; termenul-limită pentru anumite programe a fost prelungit faţă de cel din 30 noiembrie anunţat anterior.

Se preconizează că deficitul bugetar al Regatului Unit va atinge anul acesta circa 400 de miliarde de lire, adică 20% din produsul intern brut - cel mai ridicat nivel de după al doilea război mondial.

În Anglia, a doua carantină începe joi: până cel puţin în 2 decembrie vor fi închise restaurantele, barurile şi magazinele neesenţiale. Spre deosebire de perioada de restricţii din martie şi aprilie, şcolile vor rămâne însă deschise. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel