Mămică româncă, ucisă de față cu fetița ei de 3 ani. Călăul Ramonei, condamnat la închisoare pe viață

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Mămică româncă, ucisă de față cu fetița ei de 3 ani. Călăul Ramonei, condamnat la închisoare pe viață
Mămică româncă, ucisă de față cu fetița ei de 3 ani. Călăul Ramonei, condamnat la închisoare pe viață

Fostul iubit al Ramonei Gabriela Ile, tânăra de 36 de ani ucisă la sfârşitul lunii iunie a anului trecut, într-un apartament din Baia Mare, a fost condamnat în primă instanţă, de Tribunalul Maramureş, la închisoare pe viaţă.

Ramona a fost omorâtă pe 24 iunie 2020, într-un apartament din Baia Mare, în prezenţa fetiţei ei în vârstă de 3 ani. La câteva zile, fostul iubit al tinerei a fost arestat pentru omor. Criminalul, N.I.K, de 47 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în primă instanţă, şi la plata de daune morale în cuantum de 720.000 de euro către fetiţă, tatăl femeii ucise şi încă o rudă a acesteia.

„Condamnă pe inculpatul N.I.K pentru săvârşirea infracţiunii de: - omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, art. 189 alin 1 lit. h Cod penal la detenţiune pe viaţă. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal raportat la art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a, b, d, h Cod penal. În temeiul art. 399 C.pr.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului, iar în temeiul art. 72 C. pen. deduce din pedeapsă perioada internării la Secţia Psihiatrie I Compartiment Acuţi a Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei, în perioada 25.06.2020 - 01.07.2020, precum şi arestul preventiv începând cu 02.07.2020 la zi. În temeiul art. 25 C pr.pen. obligă inculpatul să plătească despăgubiri civile după cum urmează: - 500.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de despăgubiri pentru daune morale pentru minora N.A., - 200.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale şi 7.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale părţii civile I.V., 20.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale părţii civile M.A. În temeiul art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 5.000 lei, cheltuieli judciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de zile de la comunicare", este soluţia Tribunalului Maramureş, potrivit Adevărul.

 

Ucisă cu sălbăticie

 

Ramona Gabriela Ile a fost ucisă pe 24 iunie 2020, la miezul nopţii, într-un apartament aflat pe strada Gării din Baia Mare. Poliţia a fost sesizată de un alt bărbat că iubita lui a plecat de acasă în timpul zilei şi nu a mai revenit. Femeia de 36 de ani plecase la fostul iubit să îşi viziteze fiica. Acolo, de faţă cu copilul, femeia a fost omorâtă cu sălbăticie. Poliţiştii au găsit-o pe tânără decedată în baie.

„Un bărbat a sesizat poliţia că o femeie de 36 de ani, concubina sa, nu s-a întors la domiciliu şi nu poate lua legătura cu ea. Poliţiştii au demarat de urgenţă activităţi specifice pentru căutarea sa. Femeia a fost găsită decedată, într-un imobil de pe strada Gării din Baia Mare. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei. Întrucât există suspiciuni cu privire la comiterea infracţiunii de omor, cazul a fost preluat de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş. Bănuit de comiterea faptei este fostul concubin al victimei, un bărbat în vârstă de 47 de ani, faţă de care s-a dispus măsura internării la spitalul din Sighetu Marmaţiei. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis fapta”, preciza IPJ Maramureş la scurt timp după comiterea crimei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel