MAE: Peste 600 de români, afectați de anularea zborurilor Blue Air, au solicitat sprijin să revină în țară

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că peste 600 de români, afectaţi de anularea zborurilor Blue Air, solicitaseră până marţi noaptea, sprijin să revină în ţară. Solicitările au venit din ţări precum Cehia, Cipru, Portugalia, Spania.

Purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Mihail Filip, a afirmat că până marţi, la ora 23.00,  peste 620 de cetăţeni români au solicitat sprijinul Guvernului României pentru a se reîntoarce în ţară, relaează Realitatea PLUS. 

“MAE informează că, până la acest moment, au fost recepţionate semnalări din partea unor cetăţeni români afectaţi de anularea zborurilor din Cehia, Cipru, Croaţia, Grecia, Israel, Norvegia, Portugalia, Spania şi Regatul Unit. Din informaţiile deţinute de MAE la acest moment, peste 620 de cetăţeni români au solicitat sprijinul Guvernului României pentru a se reîntoarce în ţară”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe. 

El a reamintit că în contextul crizei generate de anularea zborurilor companiei aeriene Blue Air, a fost activată o linie telefonică (0040751084537) şi a fost pusă la dispoziţie o adresă de email ([email protected]) dedicată, la care cetăţenii români aflaţi în străinătate îşi pot notifica situaţia. De asemenea, cetăţenii români afectaţi pot contacta cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României din statul în care se află (https://econsulat.ro/Home/DateDeContact).

Criza Blue Air. Guvernul a înfiinţat o celulă de criză

 

Guvernul a înfiinţat o celulă de criză, după ce mii de români din străinătate, care ar fi trebuit să zboare cu aeronavele companiei low-cost Blue Air, s-au trezit că nu mai au cu ce să ajungă acasă. 

Premierul Nicolae Ciucă a spus în această dimineața că în ultimele ore 2.098 de români au apelat serviciile consulare cerând să fie aduși acasă din țările unde au rămas după anularea zborurilor Blue Air. El a spus că ANPC trebuie să monitorizeze întreaga situație.

„Toate aceste demersuri trebuie făcute cu respectarea legii și fondurile alocate de la bugetul de stat trebuie recuperate de la compania care a generat această situație. În acest sens, rog ANPC să urmărească și să monitorizeze îndeaproape întregul proces iar la nivelul ministerelor de linie să asigurăm funcționarea tuturor structurilor care au fost nominalizate să se ocupe de această situație pe toată perioada în care va fi activă HG pe care o să o adoptăm în ședința de azi”, a spus Ciucă.

Compania Blue Air a anunţat marţi sistarea tururor zborurilor programate să decoleze de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022, după ce Administraţia pentru Fondul de Mediu a dispus blocarea conturilor sale, din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei, reprezentând valoarea a 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel