Țara bogată în petrol, dar devastată din punct de vedere economic, a intrat în incertitudine miercuri, când Juan Guaido, șeful de 35 de ani al Adunării Naționale, s-a autproclamat "președinte interimar".
El a obținut o aprobare rapidă de la Washington și de la alte puteri din regiune, inclusiv Brazilia, Argentina și Columbia.
Nicolas Maduro, susținut de armată, a pornit ofensiva, chemând acasă toți diplomații venezueleni din Statele Unite și a decis închiderea ambasadei joi, la o zi după ce a ordonat tuturor diplomaților americani să plece din Venezuela.
Washingtonul a refuzat să se conformeze, dar ia ordonat personalului său ne-esențial să părăsească țara tumultoasă, invocând preocupările legate de securitate. Administrația Trump declară că ordinul domnului Maduro nu este legal, deoarece SUA nu-l mai recunoaște ca lider legitim al Venezuelei.
Între timp, președintele american a vorbit despre intervenția militară în Venezuela, spunând că "toate opțiunile sunt pe masă", iar analiștii sugerează că ar putea lua în considerare și alte sancțiuni economice împotriva țării.
[citeste si]