Ludovic Orban a demisionat OFICIAL din PNL: „E o decizie CRUCIALĂ. Nu este un sfârșit, este un început“. Alți 16 parlamentari i-au urmat exemplul

Ludovic Orban a demisionat oficial din PNL, marți. Fostul lider, însoțit de mai mulți liberali revoltați de noua alianță de guvernare dintre PNL și PSD, și-au depus oficial demisiile. Recent, Orban a anunțat că va înființa o nouă formațiune politică.

„Astăzi este pentru mine o zi crucială, o zi în care pur și simplu am fost obligat să părăsesc partidul în care mi-am petrecut toată țara matură. E o decizie pe care o iau cu mare greutate pentru că în PNL am cei mai mulți prieteni, colegi alături de care ne-am bătut să oprim ciuma roșie să conducă România și să-i oferim o șansă reală la dezvoltare”, a declarat Ludovic Orban.

„Din păcate, colegii din PNL au trădat grav, au comis cea mai gravă regulă într-o democrație: au dezamăgit speranțele oamenilor. Eu sunt un om care duc o viață simplă, care răspunde la telefon, sunt deschis și abordabil. Au comis o trădate de neiertat care nu va scăpa nepedepsită de cetățenii României.

Motivul esenţial pentru care astăzi am decis să-mi dau demisia din PNL este acela că eu sunt loial oamenilor care şi-au pus speranţele în noi. (...) Colegii din PNL au trădat grav, au comis cea mai gravă încălcare a regulilor într-o democraţie. (...) Astăzi, pentru mine, este o zi crucială, o zi în care pur şi simplu am fost obligat să părăsesc partidul în care mi-am petrecut toată viaţa matură. Este o decizie pe care o iau cu mare greutate, pentru că în PNL am cei mai mulţi prieteni, oameni alături de care am luptat, de care am suferit, de care m-am bătut să susţin ideile liberale, să oprim "ciuma roşie" să conducă România şi să oferim României şansa la o dezvoltare reală", a declarat Orban la sediul PNL.

„Demisia nu este un sfârșit, este un început. Nu mă las oricâte amenințări am primit în ultimele luni. Vom începe împreună o construcție solidă care să se bazeze pe oaneni de valoare, de bun simț care respectă semenii și au capacitatea de a face viața mai bună semenilor”, a mai spus Ludovic Orban.

El a adăugat că a luat această decizie pentru că societatea, relaţiile interumane nu pot să se bazeze decât pe valori, pe principii morale, care permit oamenilor să se asocieze, să comunice, să se respecte unul pe celălalt şi, mai ales, să respecte ceea ce promit.

"Aproape toate lucrurile în care cred nu se mai regăsesc astăzi în conducerea PNL, şi-au făcut loc toate lucrurile pe care le-am detestat - minciuna, prostia, laşitatea, slugărnicia, lenea, lipsa de asumare politică", a afirmat Orban.

Ludovic Orban a demisionat oficial din PNL

 

Și cei 16 parlamentari din tabăra Orban au decis să demisioneze din partid, după alianța cu PSD.

Este vorba despre următorii deputați și senatori: Ludovic Orban - oficializat in plen. Luminița Barcari. Alexandru Kocsis - oficial. Ion Ştefan. Ionel Dancă - oficial. Constantin Şovăială. George Ionescu. Bogdan Bola. Claudiu-Martin Chira. Nicolae Giugea. Antonel Tănase. Gabriel Plăiașu. Violeta Alexandru. Adrian Miuțescu și senatrii Ovidiu Florean, Adrian Oros și Ion Iordache,

„Am așteptat să se schimbe deciziile. Dar nu s-a întâmplat nimic. Ne-am depus astăzi demisiile. Conducerea PNL și cei care au decis alianța cu PSD greșesc. Politica este o chestiune de încredere și în ceea ce ne privește, nu ne permitem să pierdem încrederea. Al doilea motiv pentru care mi-am depus demisia, e o dovada de lașitate. Sunt unii care promit să lupte, dar când se iau decizii. E greu să faci politică, să schimbi administrația și să faci reforme profunde. Văzând câtă frică de răspundere și câtă lașitate există am decis să demisionez", a declarat fostul minsitru, Violeta Alexandru.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy