LOVITURĂ pentru Matteo Salvini. Procurorii au declanșat ancheta

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Vicepremierul italian Matteo Salvini este investigat pentru o posibilă utilizare inadecvată a unor zboruri de stat în timp ce făcea campanie pentru partidul său de extremă dreapta Liga în perspectiva alegerilor europene, a anunţat joi Curtea de conturi de la Roma, relatează Reuters.

Procurorii au declanşat ancheta după ce ziarul La Repubblica a relatat că Salvini a mers cu avionul de 20 de ori la evenimente de campanie pentru alegerile europene de la 26 mai.

Matteo Salvini, în vârstă de 46 de ani, care este şi ministru de interne, a negat că ar fi folosit în mod ilegal bani publici.

„Niciun abuz, nicio neregulă, niciun zbor de stat sau cu mjiloace ale poliţiei pentru campanie, ci numai pentru angajamente instituţionale”, a precizat el într-un comunicat dat publicităţii de purtătorul său de cuvânt.

„Voi avea o discuţie cu oricine susţine contrariul”, se mai notează în textul citat.

 

Liga ar putea obţine peste 30% din voturi la alegerile europene

 

Sondaje de opinie recente sugerează că Liga ar putea obţine peste 30% din voturi la alegerile europene, devenind cu uşurinţă principalul partid italian din viitorul Parlament European. Salvini se confruntă însă cu probleme tot mai mari pe măsură ce campania se apropie de sfârşit, comentează Reuters.

Mitingurile sale au fost tot mai des întrerupte de protestatari, iar unele media l-au catalogat drept un "ministru absent", care petrece mult mai mult timp în campanie decât la serviciu.

Potrivit La Repubblica, el a petrecut numai 17 zile întregi de muncă la Ministerul de Interne în acest an.

 

Salvini, cel mai popular lider de partid din Italia

 

Salvini, care se portretizează drept un politician dur care nu umblă cu jumătăţi de măsură, este cel mai popular lider de partid din Italia, dar retorica anti-migranţi fără niciun fel de limită polarizează opinia publică şi îi înfurie pe criticii săi.

El şi-a atras acuzaţii de cenzură, după ce pompierii s-au folosit de o macara pentru a înlătura un banner cu mesajul "Nu eşti binevenit" de pe ferestrele de la etajul unei case din oraşul italian Brembate, pe care l-a vizitat luni.

După acel episod, bannere similare au fost expuse sfidător de protestatari în oraşe din întreaga Italie.

În martie, parlamentul italian a votat împotriva declanşării unei anchete de către procurori asupra lui Salvini pentru abuz de putere şi răpire, după ce a blocat o navă a Gărzii de coastă cu 150 de migranţi la bord timp de aproape o săptămână în largul coastei Siciliei.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel