Lista actualizată a ţărilor care au impus restricţii românilor. Care state interzic intrarea

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Mai multe țări europene restricţionează circulaţia românilor pe teritoriul acestora, în contextul pandemiei. Multe dintre acestea impun izolarea, altele cer teste negative de COVID-19 şi altele interzic cu totul intrarea.

Mai multe ţări din Europa au interzis accesul românilor sau au impus restricţii pe teritoriul acestora, potrivit informaţiilor centralizate de Ministerul Afacerilor Externe:  

 

Polonia  

 

Din data de 2 septembrie, Polonis a introdus România pe lista zonelor cu risc epidemiologic ridicat, astfel că zborurile au fost suspendate până la data de 15 septembrie, când situaţia epidemiologică va fi reevaluată. Zborurile tip charter planificate anterior intrării în vigoare a noilor măsuri vor fi permise în continuare.   

Conform informaţiilor comunicate de către autorităţile poloneze, vor mai fi permise şi zborurile organizate la cererea sau cu acordul Guvernului polonez, zborurile umanitare, medicale şi cele de căutare şi salvare, zborurile militare poloneze şi străine.  

 

Belgia  

 

Începând cu data de 26 august, autorităţile belgiene au inclus întreg teritoriul României în zona roşie. Astfel, toate persoanele care sosesc în Belgia din România trebuie să intre în autoizolare şi să efectueze un test molecular PCR pentru depistarea infecţiei cu coronavirus. Testul se efectuaează după sosirea în Belgia, la un laborator acreditat.  

Călătorii sunt rugaţi să urmeze instrucţiunile autorităţilor belgiene referitoare la testare şi autoizolare primite prin e-mail/sms, în urma completării formularului de călătorie. Excepţie fac persoanele care nu călătoresc pe cale aeriană sau navală şi care stau mai puţin de 48 de ore în Belgia sau care au stat mai puţin de 48 de ore în afara Belgiei, înainte de a se întoarce.  

 

Germania  

 

Din data de 20 august, Germania a introdus pe lista zonelor de risc epidemiologic ridicat judeţul Vâlcea, iar judeţele Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş au fost retrase din această categorie.

Astfel, la momentul redactării acestui material, alături de municipiul Bucureşti, alte 15 judeţe din România se află pe lista "zonelor de risc": Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Ilfov, Neamţ, Prahova, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.   Persoanele care vin din aceste judeţe trebuie să prezinte un test negativ COVID-19,  efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii în Germania sau, alternativ, să se supună testării, gratuit, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul acestei ţări.  

În cazul neprezentării testului de coronavirus, autorităţile germane pot refuza intrarea sau pot dispune măsura autoizolării la domiciliu. Indiferent de opţiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc. Măsura autoizolării la domiciul nu se va aplica celor care prezintă un test negativ, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii în Germania. În schimb, dacă testul este efectuat chiar la momentul sosirii în Germania, autoizolarea se face până la primirea rezultatului testului.  

 

Elveţia  

 

Începând cu data de 8 august, toate persoanele care intră pe teritoriul elveţian şi care s-au aflat pe parcursul ultimelor 14 zile pe teritoriul României trebuie să intre în carantină (autoizolare) la domiciliu sau la o altă locaţie, pentru o perioadă de zece zile. Potrivit reglementărilor în vigoare, autoizolarea nu poate fi întreruptă de un test negativ al infecţiei cu coronavirus.   Cehia   Din data de 3 august, Cehia a introdus România pe lista cu risc înalt de infectare (lista roşie). Românii care călătoresc în Cehia pot intra pe teritoriul ţării fără a justifica scopul călătoriei, dar, imediat după intrare, trebuie să-şi anunţe sosirea la Direcţia de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reşedinţă declarat (hotel, locuinţă). Apoi, trebuie să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19.   

 

Austria  

 

Începând cu data de 1 august, autorităţile de la Viena au decis reluarea zborurilor directe între România şi Austria. Astfel, companiile aeriene pot opera zboruri directe dinspre România către Austria şi retur. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români consultarea companiilor aeriene pentru informaţii suplimentare privind programul zborurilor.  

Accesul în Austria este permis dacă persoanele respective deţin un test molecular negativ pentru coronavirus, nu mai vechi de 72 de ore, atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză.  

În lipsa acestuia, persoanele respective şi cei cu care locuiesc împreună sunt obligaţi să se supună timp de zece zile unei izolări la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, imediat după intrarea în Austria. Costurile trebuie suportate de către persoana în cauză. Dacă testul pentru coronavirus efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor zece zile se suspendă.  

În situaţia în care cetăţeanul străin nu poate prezenta certificatul medical sau dovada unei cazări adecvate, autorităţile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul ţării. Noile prevederi se aplică inclusiv turiştilor români.  

 

Cipru  

 

Condiţiile aplicabile cetăţenilor care intră pe teritoriul Republicii Cipru sunt stabilite în funcţie de statele de provenienţă, acestea fiind clasificate pe trei categorii, respectiv: categoria A (pentru care nu se solicită prezentarea unui test negativ pentru infecţia cu COVID-19), categoria B (state considerate cu risc mediu, pentru care este obligatorie prezentarea unui test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19) şi categoria C (accesul este permis numai cu îndeplinirea anumitor condiţii).  

România este inclusă în categoria C. Prin urmare, pasagerii români sunt obligaţi să rămână în autoizolare, la domiciliul declarat, timp de 14 zile, iar călătoriile în scop turistic nu sunt permise.  

 

Grecia  

 

În conformitate cu informaţiile comunicate oficial de autorităţile elene, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, se aplică tuturor categoriilor de persoane care intră pe teritoriul Greciei, pe cale terestră şi maritimă, prin toate punctele de trecere a frontierelor cu statele vecine.  

Măsura prezentării la frontieră a unui test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19 nu se mai aplică în cazul minorilor cu vârsta de până în 10 ani.  

În ceea ce priveşte accesul persoanelor care sosesc în Republica Elenă din România pe cale aeriană, acestea trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19, prelevat cu 72 ore înainte de momentul intrării în Republica Elenă.  

 

Italia  

 

Începând cu data de 24 iulie, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt supuse obligaţiei de autoizolare şi de supraveghere medicală pentru o perioadă de 14 zile. Autorităţile italiene au decis prelungirea aplicării acestor măsuri până la data de 7 septembrie.  

În cazul persoanelor care sosesc din România, acestea vor trebui prezinte transportatorului sau forţelor de poliţie în caz de control o declaraţie pe proprie răspundere, în care să specifice detaliat locul în care vor petrece perioada de supraveghere sanitară şi izolare la domiciliu, mijlocul de transport privat prin care vor merge la acea adresă şi un număr de telefon la care pot fi contactate în această perioadă (inclusiv un număr de telefon mobil).  

Persoanele care, la sosirea din România în Italia cu un mijloc de transport în comun, nu pot să se deplaseze cu un mijloc de transport privat la adresa la care vor efectua izolarea la domiciliu, indicată în declaraţia pe propria răspundere, vor trebui să efectueze carantina într-o locaţie stabilită de Protecţia Civilă, pe cheltuială proprie. Acestea trebuie să comunice apariţia unor eventuale simptome de Covid-19 Direcţiei de Sănătate Publică.   Î

n mod asemănător, persoanele fizice care sosesc din România în Italia cu un mijloc de transport privat sunt obligate să comunice imediat propria intrare pe teritoriul italian Departamentului de Prevenţie din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică locală. Acestea vor fi supuse măsurii de supraveghere sanitară şi de izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, la adresa comunicată Direcţiei de Sănătate Publică şi vor trebui să semnaleze apariţia unor eventuale simptome de COVID-19.  

 

Bosnia şi Herţegovina  

 

Începând cu data de 16 iulie, cetăţenilor statelor membre UE, inclusiv cetăţenilor români, le este permisă intrarea în Bosnia şi Herţegovina cu condiţia prezentării unui test COVID-19 negativ efectuat în ultimele 48 de ore, anterior momentului intrării în Bosnia şi Herţegovina.  

Potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile din Bosnia şi Herţegovina, regimul de tranzit rămâne neschimbat, nefiind necesară prezentarea certificatului medical solicitat în cazul şederii. Astfel, cetăţenii români pot tranzita Bosnia şi Herţegovina numai în scopul revenirii în România/ în statul de reşedinţă, cu condiţia să nu se cazeze / să înnopteze. Tranzitul în scop turistic este permis doar pe coridorul Neum (Croaţia-Bosnia şi Herţegovina-Croaţia).  

 

Danemarca  

 

De la începutul lunii august, Danemarca a inclus România pe lista "ţărilor închise", alături de Bulgaria, Luxemburg şi Spania. Prin urmare, cetăţenii care vin din România pot continua să călătorească în Danemarca doar în baza unui motiv întemeiat, precum muncă, studii etc. Lista acestor motive se regăseşte aici.   

Cetăţenii din România care au un motiv întemeiat pentru intrarea pe teritoriul Danemarcei pot veni fără prezentarea unui test COVID-19. În cazul în care aceştia prezintă simptome clare de infecţie (tuse uscată, febră etc), autorităţile daneze pot refuza intrarea.  

Apoi, cetăţenilor români cu drept de şedere în Danemarca li se recomandă ferm o perioadă de carantină timp de 14 zile la întoarcerea din România.  

Totodată, de la 1 august, nu se mai permite intrarea cetăţenilor români în Danemarca în scop turistic.  

 

Estonia  

 

Cetăţenii provenind din state UE în care incidenţa de infectare cu noul coronavirus, în ultimele două săptămâni, este mai mare de 16 la 100.000 de locuitori, vor fi obligaţi la autoizolare timp de 14 zile. Prin urmare, în perioada 31 august - 6 septembrie 2020, cetăţenii români care vin în Estonia sunt obligaţi să se autoizoleze timp de 14 zile, deoarece rata de infectare de la noi din ţară depăşeşte pragul stabilit de 16/100.000.

Federaţia rusă  

 

Începând cu data de 1 august, Rusia a început să redeschidă frontierele aeriene, dar pentru România nu există încă un termen concret pentru redeschiderea frontierelor.   

 

Finlanda  

 

Conform deciziei Guvernului Republicii Finlanda, s-a dispus extinderea parţială a controlului la frontierele interne şi restricţionarea traficului de frontierele externe a Republicii Finlanda până la 8 septembrie 2020. În acest sens, restricţiile la intrare vor continua în ceea ce priveşte traficul dintre Finlanda şi România.  

 

Irlanda  

 

Cetăţenii români care călătoresc în Irlanda direct din România sau dintr-unul din statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricţiile de călătorie, sunt obligaţi să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.  

Autorităţile irlandeze au anunţat că persoanele care călătoresc din următoarele destinaţii europene: Estonia, Finlanda, Grecia, Groenlanda, Italia, Letonia, Lituania, Norvegia, Slovacia şi Ungaria sunt exceptate de la măsura autoizolării.  

 

Islanda  

 

Se aplică măsura de carantină obligatorie sau izolare la domiciliu pe durata a 14 zile pentru toţi cei care intră în ţară.  

Călătorii care doresc să evite carantina obligatorie/izolarea la domiciliu şi sosesc pe Aeroportul Internaţional Keflavik sau alte aeroporturi şi porturi internaţionale pot opta pentru efectuarea unui test pentru depistarea COVID-19. Fiecare testare costă 11.000 ISK (aprox. 70 EUR), dacă este solicitată şi achitată la punctul de trecere a frontierei şi 9.000 ISK (aprox. 57 EUR), dacă este solicitată şi achitată online, în avans (cu cel puţin 24h înainte de efectuarea călătoriei).  

Pasagerii care sosesc în afara programului de lucru, cu un zbor necomercial, pot solicita să fie testaţi pe loc contra sumei de 30.000 ISK (aprox. 191 EUR).  

 

Letonia  

 

Deşi a ieşit din starea de urgenţă, Letonia menţine o serie de restricţii, inclusiv pentru români. Astfel, cel puţin până la data de 13 august, românii au obligaţia de a se autoizola o perioadă de 14 zile după sosirea în Letonia.  

De asemenea, toţi călătorii, inclusiv cetăţenii şi rezidenţii permanenţi ai Letoniei, care au revenit din ţări în care numărul cumulat de cazuri COVID-19 în ultimele de 14 zile depăşeşte 16 la 100.000 de locuitori, trebuie să efectueze 14 zile de autoizolare.   Lituania  

Guvernul de la Vilnius a decis că cetăţenii şi rezidenţii permanenţi ai României care sosesc în Letonia în perioada 29 august - 4 septembrie 2020 trebuie să efectueze o perioadă de izolare de 14 zile de la intrarea pe teritoriul acestui stat. Pentru cetăţenii şi rezidenţii permanenţi ai statelor care depăşesc 16 cazuri de infectare cu Covid-19 la 100.000 locuitori este obligatorie autoizolarea pentru o perioadă de 14 zile de la intrarea în Lituania.  

 

Muntenegru  

 

Potrivit celor mai recente informaţii oficiale, Muntenegru a inclus România pe lista roşie, aşa că se impune măsura autoizolării pentru românii care intră sau urmează să stea în Muntenegru. Totuşi, este permis tranzitul pentru persoanele din state cu rata de cazuri active de peste 25 la 100.000 de locuitori, fără posibilitatea opririi în Muntenegru.  

Prin urmare, se recomandă ferm cetăţenilor români ca accesul în Muntenegru să se facă în baza paşaportului valabil, pentru a putea face dovada datelor de intrare/ieşire şi să tranziteze Serbia fără opriri.  

 

Norvegia  

 

Începând cu data de 15 iulie 2020, este permisă intrarea cetăţenilor români pe teritoriul norvegian cu menţinerea obligativităţii de intrare în carantină/izolare la domiciliu timp de 10 zile după sosire.  

Persoanele care nu au rezidenţă permanentă în Norvegia trebuie să prezinte la sosire documente din care să rezulte şederea continuă, pe durata celor 10 zile, la o adresă înregistrată din Norvegia sau rezervare de cazare/aranjament de închiriere a unui spaţiu (poate fi sub forma de email sau SMS, din care să rezulte cu claritate rezervarea).  

Aceste cerinţe sunt aplicate şi persoanelor a căror şedere în Norvegia este mai scurtă de 10 zile.  

 

Regatul Ţărilor de Jos  

 

Începând cu data de 9 iulie, cetăţenilor care se deplasează din România în Olanda li se recomandă în mod ferm autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile din momentul intrării pe teritoriul Regatului Ţărilor de Jos.   Autorităţile recomandă turiştilor europeni efectuarea vacanţelor în special în afara sezonului, evitarea locurilor aglomerate şi deplasarea pe cât posibil cu maşina personală, bicicleta sau pedestru.  

 

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord  

 

Cetăţenii români care călătoresc în Marea Britanie direct din România sau dintr-unul din statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricţiile de călătorie sunt obligaţi să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.  

Conform autorităţilor britanice, începând cu data de 10 iulie, persoanele care călătoresc din următoarele state: Andorra, Antigua şi Barbuda, Aruba, Australia, Republica Austria, Bahamas, Barbados, Regatul Belgiei, Insula Bonaire, Republica Cehă, Republica Cipru, Republica Croaţia, Republica Coreea, Curaçao, Regatul Danemarcei, Republica Dominicană, Republica Elenă, Republica Franceză, Polinezia Franceză, Insulele Feroe, Republica Finlanda, Republica Insulelor Fiji, Republica Federală Germania, Grenada, Groenlanda, Guadelupa, R.A.S. Hong Kong, Republica Italiană, Republica Islanda, Jamaica, Japonia, Principatul Liechtenstein, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, R.A.S. Macao, Republica Malta, Republica Mauritius, Principatul Monaco, Regatul Norvegiei, Noua Caledonie, Noua Zeelandă, Republica Polonă, Réunion, Republica San Marino, Republica Serbia, Republica Seychelles, Regatul Spaniei, Regatul Suediei, Saint-Barthélemy, Saint Eustatius şi Saba, Saint Kitts şi Nevis, Saint Lucia, Saint Pierre şi Miquelon, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Trinidad şi Tobago, Republica Turcia, Ungaria, Vatican, Republica Socialistă Vietnam sunt exceptate de la măsura autoizolării.  

De asemenea, persoanele care călătoresc în Anglia din Republica Irlanda, Insulele din Canalul Mânecii, Insula Man şi cele 14 teritorii britanice de peste mări sunt exceptate de la măsura autoizolării.  

 

Republica Moldova  

 

Se interzice intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor care vin din ţările clasificate ca zonă roşie (România a fost încadrată în zona roşie), cu următoarele excepţii:   membri de familie ai cetăţenilor RM; persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi; persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent; membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizaţiilor/ misiunilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar; persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare. Itinerarul tranzitării va fi stabilit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră; persoane care călătoresc din motive de sănătate şi umanitare, inclusiv însoţitorul, după caz (cu prezentarea documentelor justificative); lucrătorii transfrontalieri; conducătorii auto şi personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/ navelor şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren.  

 

Slovacia  

 

Cetăţenii români care sosesc în acest stat trebuie să intre în izolare la reşedinţa temporară (hotel, unitate de cazare etc.) şi să efectueze un test RT PCR pentru COVID-19 în Republica Slovacă, după a 5-a zi de izolare. Dacă testul este negativ, îşi pot continua sejurul. România este considerată ţară de risc sub aspectul situaţiei epidemiologice privind pandemia de COVID-19.  

 

Ungaria  

 

Începând cu data de 1 septembrie 2020, cetăţenii străini NU pot intra în Ungaria în scop de şedere, cu excepţia situaţiilor care fac obiectul unei derogări:  

pentru participarea la o procedură administrativă sau judecătorească; pentru realizarea unei activităţi de afaceri sau a unei alte activităţi profesionale; dacă prezenţa în Ungaria e justificată de scopuri medicale; pentru participarea la examene a elevilor şi studenţilor; se pot acorda derogări angajaţilor care lucrează în domeniul transportului de mărfuri când intrarea în ţară vizează deplasarea la punctul de lucru (de plecare a transportului), respectiv întoarcerea în ţară în urma finalizării transportului de mărfuri; pentru participarea la ceremonii ale unor rude apropiate (căsătorie, deces, botez); pentru îngrijirea rudelor; pentru participarea la evenimente internaţionale în domeniile sportiv, cultural sau religios; pentru alte motive legitime.

MAE mai precizează că autorităţile ungare permit accesul în Ungaria, pentru o perioadă de maximum 24 ore, pentru cetăţenii  statelor vecine cu Ungaria, pe o rază de maximum 30 de kilometri de la frontieră. Lucrătorii sezonieri din România pot, de asemenea, intra pe teritoriul Ungariei, cu condiţia ca angajatorul ungar să transmită poliţiei ungare un formular electronic cu datele de identificare ale acestora, arată avocatnet.ro.  

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să consultaţi lista atenţionărilor de călătorie pusă la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe (http://www.mae.ro/node/51880#null), care cuprinde toate ţările din Europa şi regimul pe care îl au faţă de cetăţenii străini, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2. De asemenea, puteţi accesa şi site-ul RE-open EU (https://reopen.europa.eu/ro/), care are şi o variantă în limba română. Acesta cuprinde informaţii despre situaţia dintr-o posibilă destinaţie, dacă este vorba despre o ţară membră a Uniunii Europene, plus Elveţia şi Norvegia, ţări care fac parte din Spaţiul Schengen. Precizăm că Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, prin Direcţia Generală Turism, este într-o permanentă legătură cu autorităţile responsabile de domeniul turismului din Europa şi nu numai, în vederea monitorizării situaţiei.


 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel