Laura Kovesi, AUDIATĂ acum. Mesaj în fața UE. Declarații COMPLETE

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Comisia LIBE a Parlamentului European a început astăzi audierile pentru funcția de procuror-șef al Parchetului Uniunii Europene. Audierea Laurei Codruța Kovesi a început.

Kovesi și-a început discursul cu o scurtă întârziere, interesul jurnaliștilor pentru ea fiind unul ridicat. A trebuit ca președintele Comisiei LIBE să roage presa să înceteze pentru ca ședința să poata continua.

StiriDiaspora.ro vă prezintă LIVE text declarațiile făcute de Laura Codruța Kovesi.

„Jumătate din viața mea am fost procuror. Am deținut cele mai înalte poziții din procuratura din România. Crearea unui Parchet European e o mare oportunitate. Aș fi onorată să pot participa. Avem nevoie de eforturi pentru ca acesta să fie eficient.

Viziunea mea despre EPPO - trebuie să protejeze interesele financiare și să recupereze daunele. Trebuie creată infradtructura umană și financiară, create regulamentele interne. Trebuie să definim obiective împreună cu coelgiul comisarilor, să partajăm informații, să avem acorduri de cooperare cu state neparticipante și terțe.

Să avem acorduri cu Eurojust, OLAF, unități de investigație financiară. Să identificăm tipologiile, riscurile. Pot contribui cu propriul exemple: am experiență îndelungată în conducerea echipelor mari, sunt obișnuită să lucrez în condiții de stres și mare presiune publică.

Principiile mele - procurorul trebuie să respecte statul de drept, să aibă o busolă morală puternică. Trebuie să respectăm drepturile fundamentale și procedurale ale celor anchetați. Daotria noastră e să aplicăm legea în mod egal. Asta au fpcut Giovani Falcone și Pierre Michel.

Stiu că ați fost expuși la informații negative despre mine. Nu am nimic de ascuns, vă stau la dispoziție pentru întrebări”, a spus Kovesi în deschiderea audierii.

Finalul discursului lui Kovesi a fost întâmpinat de aplauze. 

Întrebări:

Curajul dumneavoastră a inspirat multă lume în întregul continent, nu doar în România. Ce experiență aveți în cazurile cele mai mediatizate și în colaborare cu OLAF și celelalte agenții. Cum ați cooperat cu statele membre în cazurile în care ați împiedicat rezistentă?

„Aproape toate cazurile de la DNA au avut interes prin prisma peroanelor care erau investigate, primari, președinți de consilii județene, senatori, deputați, miniștri, foști miniștri. De fiecare data comunicarea publică s-a făcut cu respectarea principiului de nevinovăție. În ce privește experiență cu OLAF, am colaborat cu această structură europeană, regulamentul EPO e foarte clar în ce privește colaborarea cu OLAF”, a răspuns Kovesi.

Explicați cum îndepliniți toate cerințele, articolului 14 din regulament?

„Mulțumesc că pot lămuri unele informații false. Îndeplinesc toate criteriile. Condițiile privind gradul sunt îndeplinite – nu am colaborat cu serviciile, vechime de 15 ani, lipsa sancțiunilor în ultimii 3 ani, calificativ foarte bine”, a spus fosta șefă DNA. 

Cum vă plasați față de presiunile politice?

„Am respectat întotdeauna legea și normele. Ca orice procuror, trebuie să fim obiectivi, cu pasiune, dar nu cu patimă. Dacă voi ocupa poziția voi aborda profesional ce scrie în fișa postului. Nu are relevanță pentru mine ce s-a întâmplat în România relația dintre sistemul judiciar și minister”, a explicat Kovesi.

Cum ați folosi reșeaua corespondenților eurojust ca să vă asigurați că statele neparticipante nu îngreunează activitatea EPPO? Cum vă asigurați că EPPO chiar va deveni un parchet cu adevărat european?

„E adevărat că procurorii europeni delegați vor rămâne în sistemele naționale. Dar anchete transfrontaliere s-au făcut și un mod eficient a fost folosirea echipelor comune de investigații prin Eurojust. Va avea o colaborare foarte strânsă cu EPPO, cum e prevăzut în Regulament. În privința statelor neparticipante, va fi responsabilitatea procurorului-șef încheierea de acorduri de colaborare”, a răspuns Kovesi.

Ce măsuri veți lua pentru a fi respectate drepturile fundamentale ale suspecților?

„Respectarea drepturilor e un principiu fundamental, o prioritate. Au fost foarte multe situații în care am infirmat acte netemeinice făcute de procurorii din subordine. Dacă ar apărea asemenea situații în care un procuror a încălcat drepturile fundamentale, trebuie luate măsuri și diseminată informația către ceilalți procurori pentru a preveni asemenea acte”, a spus fosta șefă DNA.

Aș vrea o clarificare - vă referiți la două distincții de la CIA în 2007 și 2011. Despre ce e vorba, are legături cu închisorile CIA?

„Nu sunt premii CIA, ci Secret Service, agenția care protejează demnitarii SUA și moneda SUA. În activitatea mea de procuror la crimă organizată, am investigat multe infracțiuni privind bancnote false și cybercrime. Am fost printre primii procurori din România care au investigat phishingul în România. Pentru modul în care am fost implicată în pregătirea procurorilor, am fost recompensată cu cele două distincții”, a răspuns Kovesi. 

Europarlamentarul Cătălin Ivan, independent (ex-PSD): E adevărat că CSM a constat că DNA a influențat instanța într-un proces care vă viza direct? E adevărat că SRI a făcut parte din echipele mixte de investigații? Cum explicați că 40% din cazuri au fost achitări?

„Am avut un proces pentru afirmații neadevărate într-o emisiune, cu decizie definitivă de afirmații neadevărate, am fost defăimată. Niciodată nu am facătu niciun act pentru a influența, procesele au fost publice, au fost mai multe instanțe care mi-au dat dreptate. Există un raport al Inspecției Judiciare care spun că judecătorii nu au fost influențați. Ofițerii SRI nu au administrat probe, nu au participat în procesul penal. Au existat sesizări de la SRI, așa cum e prevăzut în lege. Probele au fost administrate de procurori. Este falsă rata de achitări, în fiecare an procentul a fost între 10 și 13 %, probabil vă referiți la ultimul raport, cu 36% achitări, de 6 luni nu mai fac parte în DNA. Diferența de achitări e datorată dezincriminării unor fapte penale, respectiv abuzul în serviciu. Rata reală e de 13%”, a spus Kovesi.

Traian Ungureanu, de la PPE: Cum veți colabora cu viitorii procurori delegați europeni? Guvernul care va face propunerile vă este în mod deschis și evident ostil. Cum veți rezolva problema aceasta de lucru și de imagine?

„Instrucțiunile în dosarele penale se vor da întotdeauna de camera permanentă. Dosarele vor fi repartizate aleatoriu. Procurorii delegați vor trebui să țină cont de instrucțiunile din partea camerei permanente. Guvernul e ostil în ce mă privește pe mine, dar nu trebuie să fie ostil în ce privește activitatea unei instituții europene. Va fi adoptat un regulament intern. Indiferent de cât de ostil sau prietenos e un guvern, ca procuror trebuie să îți faci treaba”, a răspuns Kovesi.

Maria Grapini: Cum ați promova rolul proactiv al procurorilor delegați europeni? Să nu spun că ați mințit, CSM a dat azi răspuns că nu vi s-a refuzat gradul de parchet general. Ați fost pusă sub acuzație?

Președintele de ședință face apel la ordine.

Laura Codruța Kovesi: „Practica procurorilor delegați va fi în concordanță cu strategia care va fi stabilită. Nu sunt la curent cu ce a făcut CSM, condiția prevăzută de lege nu are legătură cu gradul profesional. Sunt primul procuror căruia i s-a refuzat această cerere, dar nu e o condiție prevăzută de lege. În ce privește revocarea din funcția de procuror șef, a venit ca urmare a unei decizii a CCR în care nu am fost parte. Nu am avut posibilitatea de a face un recurs. Am trimis o plângere la CEDO care a trecut de filtru. Plângerea vizează chestiuni de principiu, dacă procurorii mai sunt sau nu independenți”.

Monica Macovei: Care e experiența pe cazuri de înaltă corupție și fraudă? Frauda cu fonduri europene se întâmplă în principal în Europa de Est. Vorbim de corupție sistemică. Puteți detalia experiența dumneavoastră?

„În ce privește dosarul penal sunt nevinovată, vizează extrădarea unei persoane. În fiecare an DNA a trimis în judecată circa 1.000 de persoane, circa 900 fiind condamnate. Peste 60 erau înalți oficiali, miniștri, deputați, senatori. Ca procuror șef DNA am spus că atunci când un politician mă va suna să intervină o să fac public acest lucru. Acest lucru nu s-a întâmplat. În ce privește fondurile europene, în fiecare an DNA a avut pe rol peste 2.000 de dosar. OLAF a deschis 200 de cazuri în fiecare an. Investigând atât de multe dosare, suntem familiarizați cu tipologiile de comitere a faptelor”, a transmis Kovesi.

Comisia de Control bugetar. Care este rolul anchetelor administrative efectuate de OLAF?

„Toate aceste rapoarte au fost completate cu probe administrate în dosarele penale. Cred că trebuie să existe o colaborare cu OLAF, limitată la un schimb de informații. E foarte important ca investigațiile EPPO să nu fie dublate și de anchetele administrative ale OLAF”, a spus Kovesi.

Văd în CV că în 2017 ați primit o medalie de la o fundație de partid, ACSU. Cum vă veți apăra independența în aceste circumstanțe?

„Îmi voi apăra independența prin rezultatele pe care le-am avut până acum. Întotdeauna am fost independentă. Am respectat întotdeauna legea. Am anchetat membri din diferite partide politice. Am anchetat persoane bogate, cu poziții importante, însă pentru că am fost independenți întotdeauna am dus la bun sfârșit aceste cazuri. În momentul de față există încercări de a limita această independență”, a răspuns Kovesi.

 

 

Știre în curs de actualizare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel